Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfintelor Patimi este una dintre cele mai profunde și emoționante perioade din calendarul ortodox. Este săptămâna în care Biserica retrăiește, zi cu zi, ultimele momente din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos – de la intrarea Sa triumfală în Ierusalim, până la moartea pe cruce și așezarea în mormânt.
Prin slujbele speciale numite Denii, credincioșii sunt chemați la priveghere, rugăciune și pocăință, într-un urcuș interior care culminează cu marea sărbătoare a Învierii.
Ce semnificație au aceste slujbe? Ce se citește în fiecare seară și de ce această săptămână este considerată „mare”? Răspunsurile se află mai jos, într-o incursiune în sensurile liturgice și simbolice ale Săptămânii Patimilor.
Săptămâna Mare a Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos începe în Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului. Anul acesta, Săptămâna Patimilor începe în ziua de 13 aprilie, notează Agerpres.
Caracteristica liturgică a Săptămânii Mari este reprezentată de Denii. Prin felul și conținutul lor, deniile sunt slujbe unicat în cultul divin ortodox. Cuvântul denie vine de la slavonescul „vdenie” și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă.
Deniile sunt slujbe de dimineață (utrenie) care se sărbătoresc în seara zilei precedente ca o formă de priveghere prelungită a zilei, ca umplere a serii cu cu lumina duhovnicească a rugăciunii și a cântării (Deniile din Postul Mare – Editura Trinitas, 1999)
Cu alte cuvinte, denia face ca seara să fie ziuă și lumină de priveghere. Deniile sunt specifice zilelor de joi și sâmbătă din săptămâna a cincea din Postul Paștilor, precum și întregii săptămâni a Sfintelor Patimi, care precede sărbătoarea Învierii Domnului.
Deniile din Săptămâna Patimilor încep, de fapt, duminică seara cu Denia de luni și se termină cu vinerea patimilor seara, când are loc slujba Deniei de sâmbătă, în care se cântă și Prohodul Domnului.
Săptămâna Patimilor se mai numește și Săptămâna Mare, pentru că în aceste zile s-au săvârșit niște lucruri cât se poate de mari: patimile și moartea Dumnezeu-Omului pentru neamul românesc.
„Aceste lucruri sunt atât de mari și au atât de multă însemnătate încât de nu s-ar fi săvârșit, lumea și neamul omenesc ar fi pierit precum Sodoma și Gomora sau precum lumea dintru început, cea nimicită prin potop. Lumea dăinuie fiindcă există Sămânța Sfântă. Sămânța Sfântă e dăinuirea lumii. Lumea dăinuie fiindcă se află în lume aleși și sfinți, care se roagă pentru lume. Lumea dăinuie fiindcă în Cer nu s-a împlinit numărul celor aleși.” („Despre tulburările lumii de astăzi”, Sfântul Ioan de Kronstadt)
Ce conțin Deniile?
Ele conțin multă lumină și multă hrană duhovnicească pentru urcușul interior al sufletului spre marea și sfânta sărbătoare a Învierii Domnului.
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau Patimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina suferințelor sufletești și trupești ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor oamenilor, arătate în invidie, ură, lăcomie și trădare.
Pe de altă parte, slujbele deniilor arată și puterea pocăinței.
Patima iubirii de arginți a ucenicului Iuda Iscarioteanul este pusă în contrast cu pocăința și dărnicia femeii păcătoase, care a folosit fără zgârcenie mirul de mare preț pentru a prevesti și pentru a cinsti taina morții lui Hristos.
Frica prea mare a ucenicului Petru în fața unei slujnice când s-a lepădat de Hristos este pusă în contrast cu pocăința tâlharului de pe cruce, care în ultima clipă a vieții sale a câștigat raiul tocmai pentru că s-a pocăit și L-a rugat pe Hristos, zicând: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!” (Luca 23, 42).
La prima denie, cea din Duminica Floriilor, se va citi Evanghelia cu smochinul blestemat pentru că nu avea roade într-însul. „Să ne silim și noi a face roadele faptelor bune ca să nu avem aceeași soartă cu smochinul din evanghelie” – spune părintele Cleopa („Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie).
În sfânta și marea Luni se citește Evanghelia de la Matei despre sfârșitul lumii „ca să fim mereu gata și în așteptarea venirii Domnului ca să judece vii și morții” (Matei 24:3-35), spune Părinte Cleopa. La denia de luni seara se va citi Evanghelia despre dajdia Cezarului (Matei 22:17-22) și despre fățărnicia fariseilor (Matei 23:1-39).
Marți seara, la denie se va citi Evanghelia de la Ioan unde se spune: „Puțină vreme mai este Lumina cu voi! Umblati până când aveți lumină ca să nu vă cuprind întunericul! Caci cel ce umblã in întuneric nu știe unde merge” (Ioan 12, 35).
În sfânta zi de Miercuri se citește Evanghelia cu femeia păcătoasă care a uns capul lui Hristos cu mir de mare preț. Tot acum Iuda vânzătorul s-a înteles cu iudeii să-l vândã pe Mântuitor lumii pe treizeci arginti (Matei 26:6-16). Miercuri seara la denie se citește Evanghelia pregãtirii Cinei Taină (Luca 22:1-39).
La denia din Joia Mare se citesc cele douăsprezece evanghelii despre patimile răstignirea moartea pe cruce Mântuitorului Hristos Este o noapte priveghere rugăciune și de simțire, împreună cu Mântuitorul, a înfricoșătoarelor Sale patimi.
În Vinerea Mare, la Vecernie, se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Aer (Sfântul Epitaf), ce are pictat pe el punerea Domnului în mormânt. În seara din Sfânta și Marea Vineri se cântă slujba prohodului Domnului, apoi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf cu lumânări aprinse în mâini, acum este înmormântat Domnul și este petrecut de la Golgota la Mormânt.
„La utrenia din Sâmbăta Mare se cântă șederea lui Hristos cu trupul în mormânt și coborârea Lui cu sufletul la iad, care a zdruncinat temeliile iadului și a slobozit sufletele chinuite, aflate în așteptarea lui Hristos. Durerea pentru moartea Mântuitorului se unește, deja, cu bucuria triumfătoare a nimicirii iadului de către Hristos și a pregustării biruinței asupra morții. Procesiunea (prohodul) de la sfârșitul utreniei, după slavoslavia mare, închipuie tocmai coborârea biruitoare în iad și aducerea sufletelor eliberate în împărăția Cerească, unde Hristos nu a încetat să șadă pe tronul Său, împreună cu Tatăl și cu Duhul; fapt pentru care, după înconjurarea bisericii cu sfântul epitaf, acesta este adus la ușile împărătești, cu strigarea: „Înțelepciune, drepți!” și prohodul se încheie.”
Având doar o oarecare asemănare exterioară cu o înmormântare, acest înconjur cu sfântul epitaf, ca și toată rânduiala utreniei din Sâmbăta Mare nu este, de fapt, decât „ceva”, spune Sfântul Ioan Maximovici.
(surse: „Deniile din Postul Mare” – prefața „Lumină spre Lumina Învierii. Înțelesul și folosul postului”, semnată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Ed. Trinitas, 1999; „Despre tulburările lumii de astăzi”, Sfântul Ioan de Kronstadt, Editura Sophia, 2011)
