Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

România este în topul CNN Travel, printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Țara noastră este descrisă ca „un dar”

3 ianuarie 2025
in Actualitate

CNN Travel a inclus România pe o listă cu 25 de destinaţii care consideră că merită să fie vizitate în 2025, alături de obiective exotice din Asia, America Latină, Africa şi, desigur, Europa. Recomandarea CNN – care consideră că România este „un dar” în aceste zile de supra-turism – vine după ce şi revista Vogue a deschis cu România lista sa de zece cele mai bune locuri de vizitat în 2025.

„Lumea este mai mare şi mai conectată decât a fost vreodată în istoria omenirii. Avioanele moderne pot duce oamenii de la New York la Singapore sau de la Londra la Cape Town, călătorii care ar fi durat săptămâni sau luni în generaţiile anterioare. Dar, uneori, prea multe opţiuni pot fi paralizante.

Ne aflăm în era FOMO – frica de a rata lucruri. Social media face să pară că fiecare persoană pe care aţi întâlnit-o vreodată este într-o vacanţă exotică la un moment dat, deci cum alegem ce locuri să vizităm? CNN Travel crede că fiecare loc are argumentele lui care îl fac să merite să fie vizitat. Cu toate acestea, echipa noastră a alcătuit această listă cu 25 de destinaţii care considerăm că merită în mod special să fie vizitate în 2025” – arată CNN în preambulul listei.

Cum este descrisă România de CNN Travel
„Nu au mai rămas multe locuri în Europa care să aibă încă acea vibraţie nedescoperită, dar România se numără printre ele. Este un dar, în aceste zile de supra-turism – pentru că iată o ţară care are de toate, de la staţiunile balneare de la Marea Neagră până la frumuseţea extraordinară a Munţilor Carpaţi, şi care se pare că încearcă să-şi crească numărul de vizitatori în mod sustenabil.

Da, există Dracula la Castelul Bran, dar pentru alte plăceri medievale gotice în Transilvania şi nu numai, încercaţi Timişoara, Cluj Napoca, Sibiu, Braşov şi Sebeş.

Capitala Bucureşti are un fermecător Centru Vechi, acum un pic supraîncărcat cu baruri şi restaurante turistice, dar istoria recentă a oraşului este încă o atracţie majoră. Excesul impresionant al fostei case luxoase a dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu şi vastul său Palat al Parlamentului (cea mai grea clădire din lume) merită explorate. Acestea contrastează cu greutăţile extreme pe care le-a impus populaţiei ţării, descrise în micuţul, dar esenţialul Muzeu al Comunismului.

Un trecut mai idilic poate fi încă găsit în mediul rural românesc. Probabil că nu există o modalitate mai bună de a explora acest lucru decât recent lansata Via Transilvanica, un traseu de drumeţie de 1.400 de kilometri prin peisaje rurale şi sate parcă încremenite în timp”.

Lista CNN Travel cu cele mai bune locuri de vizitat în 2025
Almatî, Kazahstan
Insulele Andaman şi Nicobar, India
Insulele Bequia, St. Vincent şi Grenadine, în Caraibe
Bolivia
Chemnitz, Germania
Căile pietonale din zona rurală a Angliei
Eswatini şi provincia Mpumalanga, Africa de Sud
Gdańsk, Polonia
Gilgit-Baltistan, Pakistan
Trenurile italiene
Munţii Kaçkar, Turcia
Kansai, Japonia
Mendoza, Argentina
Nashville, Tennessee
Insula Niue, Polinezia
Nuuk, Groenlanda
Ozarks, SUA
Rabat, Maroc
România
San Francisco de Campeche, Mexic
Sierra Leone
Stockholm, Suedia
Taupō, Noua Zeelandă
Insula Vancouver, Canada
Traseele feroviare din Vermont

Urmatorul Articol

Cum poţi lua pensie anticipată. Stagiul de cotizare este obligatoriu, altfel vârsta nu va conta

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Premierul Ilie Bolojan lovește în magistrați! Proiectul privind pensiile magistraților este finalizat!

02

Ce se face la Întâmpinarea Domnului, pe 2 februarie

02

Calendarul plăților sociale în februarie 2026. Ce se schimbă pentru pensii, alocații și indemnizații

02

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact