România a primit primii bani din PNRR: 1,8 miliarde de euro de la Comisia Europeană

România a primit primii bani din PNRR: 1,8 miliarde de euro de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a transferat, joi, României, 1,8 miliarde de euro, prefinanțare, ce reprezintă 1,3% din totalul de granturi alocat în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Se pare că România va primi un total de 29,2 miliarde de euro din care granturi în valoare de 14,2 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde euro.

Comisia Europeană a anunțat că a transferat joi, 2 decembrie, 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanțare reprezentând echivalentul a 13% din totalul de granturi alocate României în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).

Planul de redresare și reziliență al României
Prefinanțarea de 1,8 miliarde de euro va sprijini demararea implementării măsurilor de investiții și de reformă cuprinse în PNRR.

Se preconizează că România va primi, pe parcursul întregului plan, un total de 29,2 miliarde de euro, din care granturi în valoare de 14,2 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde euro. PNNR are în vedere investiții de 3,9 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii feroviare, inclusiv a căilor ferate şi a materialului rulant electrificate sau cu emisii zero.

Tranziția digitală
Pentru sprijinirea tranziţiei digitale, planul prevede 1,5 miliarde de euro pentru digitalizarea sistemului administrației publice în domenii-cheie precum: justiţia, ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială, mediul, gestionarea funcţiei publice şi dezvoltarea competenţelor, achiziţiile publice, securitatea cibernetică, fiscalitatea şi vama simultan cu o infrastructură guvernamentală securizată de tip cloud, dar și eliberarea de cărți de identitate electronice pentru 8,5 milioane de români.

De asemenea, planul va sprijini un proiect decizional mai bun şi sustenabilitatea fiscală prin intermediul unui cadru bugetar consolidat, reforme ale administrației fiscale și ale cadrului fiscal, reforme în sistemul de pensii și un control mai bun al cheltuielilor.

Ursula von der Leyen: „Mă bucur că România primește prima tranșă de 1,8 miliarde de euro”
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a declarat că: „ Mă bucur că România primește prima tranșă de 1,8 miliarde EUR în cadrul NextGenerationEU. Acesta este un pas important pentru implementarea măsurilor cuprinse în planul de redresare și reziliență al României, în valoare de 29,2 miliarde EUR.

Salut reformele și investițiile care facilitează dubla tranziție verde și digitală. Fondurile europene vor contribui la modernizarea sistemului de sănătate și la consolidarea administrației publice din România. Vom fi alături de România pentru a ne asigura că cetățenii săi beneficiază pe deplin de acest plan”.