Premierul britanic Boris Johnson a anunțat o nouă serie de relaxări, ca urmare a succesului campaniei de vaccinare din statul insular care vor fi valabile începând de luni, 17 mai 2021.
Începând de luni, 17 mai, cetățenii britanici care nu fac parte din aceeași familie se pot întâlni, din nou, la interior, distanțarea fizică între persoanele care se cunosc poate fi evitată, iar cuplurile care locuiesc separat se vor putea întâlni.
La începutul lockdown-ului, cuplurile care nu locuiau în aceeași casă au fost îndemnate să decidă dacă se vor muta împreună sau vor rămâne în locuințe separate. Cei care au locuit separat, în această perioadă, vor putea acum să se reunească, din 17 mai. Cu toate acestea, regulile de distanțare fizică pentru străini vor rămâne în vigoare, scrie Daily Mail.
Maxim 6 persoane se pot întâlni în aceeași încăpere
Britanicii care nu fac parte din aceeași familie se pot întâlni din nou, la interior, în grupuri de maxim șase persoane. Vizitele peste noapte vor fi, de asemenea, permise, în timp ce în aer liber, oamenii se pot întâlni în grupuri de până la 30 de persoane.
0 decese din cauza COVID-19 în 3 țări diferite
Șeful Guvernului britanic spune că cele mai recente date arată că decesele și internările au scăzut la cel mai mic nivel din iulie, anul trecut. Luni, în Anglia, Scoția și în Irlanda de Nord nu au fost înregistrat niciun deces cauza de COVID.
Măsurile de relaxare din Marea Britanie- 17 mai 2021
- Oamenii se pot întâlni în grupuri de până la 30 de persoane, în aer liber
- Grupuri de până la șase persoane, care nu fac parte din aceeași familie se pot întâlni la interior
- Pub-urile, restaurantele și cafenelele se pot redeschide la interior
- Sporturile de grup pentru adulți pot fi reluate
- Muzeele, teatrele, cinematografele, sălile de bingo, stadioanele și zonele de joacă pentru copii se pot redeschide
- Spectacolele și evenimentele mari se pot organiza din nou, însă cu un număr limitat de participanți
- Teatrele în aer liber și cinematografe drive-in se vor redeschide
- Hotelurile și pensiunile se pot redeschide Se pot organiza nunți cu 30 de participanți, dar dansul nu va fi permis