O analiză excepțională despre anularea alegerilor din România, dar și de contextul internațional în care ea s-a produs, este difuzată pe siteul cunoscutei edituri italiene Arianna Editrice de un reputat scriitor și ziarist, Roberto Pecchioli, care vorbește despre felul în care democrația occidentală a ajuns din proprietatea poporului (Cosa nostra, lucrul nostru, în traducere) în cea a mai-marilor poporului (Cosa vostra, lucru vostru).
”Cînd îmbătrînești, trăiești din amintiri. În această epocă, deci, cînd de fiecare dată cînd te uiți pe fereastră și vezi ce a devenit lumea, te gîndești la înaintarea în vîrstă ca la o binecuvîntare, doar amintirile te ajută să trăiești. Ca băiat, discriminat pentru că aveam idei „greșite” (nu s-au schimbat prea multe…), îmi plăcea un cîntec de luptă al unui grup numit Fellowship of the Ring (Tolkien era unul dintre autorii noștri de cult) al cărui refren suna cam așa: și tu te amăgești cu democrația și vorbești despre libertate. Libertate, libertate, libertate în timp ce tu conduci, democrație, democrație, e treaba ta și nu a mea.
Mi-am amintit asta cu zîmbetul amar al celui care a văzut prea multe cînd am auzit vestea anulării alegerilor prezidențiale din România. O lovitură de stat, lovitura dată de putere. Primul tur fusese cîștigat de un candidat, Călin Georgescu, antipatizat de oligarhiile occidentale, stăpîne ale neamului carpatin. În turul al doilea, el se îndrepta spre o largă victorie. Georgescu este răufăcătorul perfect, ”tîlharul” din piesă: crede în Dumnezeu, nu-i place NATO, vrea pace cu marele său vecin rus.
Deoarece orice abuz de putere trebuie să aibă o acoperire legală – legea este întotdeauna a celor care conduc societatea – Curtea Constituțională a României afirmă că succesul lui Georgescu a fost probabil (!!) facilitat de ajutorul Rusiei pe platformele sociale, în special Tik Tok. Democrații mîndri, liberalii cu mîna pe inimă, și-au aruncat masca. Democrația bazată pe „un om, un vot” și pe principiul majorității se aplică doar dacă cîștigă cine spun ei. Democrația este Cosa Vostra; asonanțele nu sunt întîmplătoare.
În Georgia, democrații susțin, finanțează și propagă pe rețelele de socializare revoltele provocate de oamenii învinși ai președintelui ales. O pot face, pe bună dreptate: răsculații sunt pro-occidentali, buni și corecți.
În 2014, ONG-urile americane, finanțate de Soros, de alți filantropi dubioși și de CIA, sub comanda foarte democratei Victoria Nuland, au fost cele care au dirijat evenimentele din Maidan, în Ucraina, care au dus la fuga președintelui ales și la înlocuirea acestuia cu un regim prieten cu ”băieții buni”. Acesta a fost începutul războiului împotriva populațiilor rusești din estul Ucrainei, care a dus la conflictul actual privind expansiunea NATO spre est. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Uitați-vă la hartă, vă rog.
Occidentul, grădina raiului și Imperiul Binelui, nu ar visa niciodată să influențeze alegerile. Preferă să le falsifice în mod direct, așa cum a făcut probabil în centrul imperiului, SUA, în 2020, sau să le manipuleze, ca în Franța. În țara luminilor, fiul preferat al Rothschild-urilor, Macron, a dizolvat parlamentul după o înfrîngere sonoră la alegerile europene. Sacrilegiu, băieții răi cîștigaseră, stînga și dreapta extremiste. Eu nu mai joc, eu plec, cînta Mina. Macron, profitînd de o lege electorală făcută intenționat pentru a încolți opoziția, a reușit capodopera de a-și crea un parlament opozant, refuzînd să încredințeze guvernul celui care avea cele mai multe voturi, stînga Noului Front Popular. A făcut oalele, dar nu și capacele, Franța rămîne neguvernabilă. Felicitări democraților.
În Germania, ei se străduiesc chiar să împiedice partidul Alternative fuer Deutschland să participe la alegeri. În ceea ce privește Anglia, patria democrației, laburiștii – dar s-a întîmplat și cu conservatorii – au o majoritate parlamentară covîrșitoare, cu 34 (treizeci și patru!) la sută din voturi. În Parlamentul (cvasi)european, forțele sistemice – populară, liberală, socialistă – extinse la stînga și dreapta „curate” – exclud celelalte familii politice de la numirile care contează, încercînd chiar să le refuze sau să le reducă finanțarea.
Băieții buni conduc manipulînd reglementările, făcînd legi după chipul și asemănarea lor, promovînd sisteme electorale adaptate celor care „trebuie” să cîștige; băieții răi, copii ai unui zeu mai mic, trebuie să se resemneze. Ca în Ucraina, o democrație exemplară în care cel puțin cincisprezece partide sunt în afara legii, iar mandatul lui Zelenski a expirat de mult. Dar stăpînii fac legea. Iustum quia iussum, (ceea ce s-a comandat n.n.) este corect pentru că este legea celui mai puternic. Să observăm că în paradisurile democratice, alegerile pot fi suspendate pe termen nelimitat sau invalidate prin victoria celor care – bunăoară – pot participa, cu toate limitările economice, regulamentare și procedurale ale cazului, dar nu pot cîștiga. Asta depinde de domni, de happy end-ul în care cavalerismul ajunge în aplauzele publicului și Binele triumfă.
Bineînțeles, binele și răul sunt stabilite a priori. Jocul este trucat, arbitrul poartă tricoul echipei „corecte”, iar rolul Răului este atribuit de Cosa Vostra. În cazul Bucureștiului, nu-i așa că războiul cu Rusia a fost deja decis la nivel înalt și că cea mai mare bază NATO din lume urmează să fie construită pe teritoriul României, poate puțin departe de Atlantic, extinzîndu-se pînă la Marea Neagră?
Pentru preoții religiei democratice, inamicul nu este doar rău, ci și criminal. Iată că apare Curtea Penală Internațională, care pretinde că îi judecă pe adversari drept criminali de război. Adesea îi judecă, dar cum rămîne cu cei care au aruncat două bombe atomice asupra unei națiuni învinse, care au bombardat orașe germane degeaba – Dresda și Hamburg nu spun nimic? – a celor care au fluturat o eprubetă în fața ONU pentru a dovedi că Saddam deținea „arme de distrugere în masă”?
Propunerea modestă a scribului este de a aboli ritualul gol al alegerilor – și așa mai mult de jumătate dintre cetățeni îl ignoră – și de a-l înlocui cu tragerea la sorți, după excluderea celor care, în opinia incontestabilă a Cosa Vostra, nu pot guverna. Alternativ, ar trebui utilizată metoda corporativă: voturile ar trebui cîntărite în același mod ca acțiunile, acordînd o pondere mai specifică obligațiunilor. Mai bine, să se numească un sincretum de optimiști (în Italia Monti, Draghi și cîțiva alții) care să decidă totul fără intervenția enervantă a poporului (deplorabilii Clinton, președintele francez Hollande, fără dinți).
Cît despre oribilul Georgescu, slavă Domnului că vreun nebun izolat (întotdeauna sunt nebuni izolați…) nu-l împușcă așa cum s-a întîmplat cu slovacul Fico sau cu Trump însuși. Democrația Cosa Vostra este prea frumoasă, prea bună, prea perfectă, pentru a tolera dușmani. Karl Popper, purtătorul de stindard al „societății deschise”, dar închise pentru cei care nu o apreciază, a teoretizat acest lucru. Acum au trecut la practică, în Georgia și România. „Iar voi vă lăudați cu democrația și vorbiți despre libertate. Libertate, libertate după cum comandați; democrație, democrație, este treaba voastră, nu a mea.” (Traducere și adaptare Bogdan Tiberiu Iacob)
