Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Reguli noi pentru persoanele care călătoresc în Grecia. Este obligatoriu!

11 noiembrie 2020
in Actualitate

Miniterul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că au fost instituite noi măsuri pentru intrarea în Grecia, de marţi fiind obligatorie completarea formularului PLF (Passenger Locator Form) cu 24 de ore înainte de călătorie, indiferent de ţara de unde soseşte o persoană. Începând de miercuri, toate persoanele care ajung în Grecia, indiferent de ţara din care vin şi de mijlocul de transport folosit, trebuie să prezinte un test PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte, cu rezultat negativ pentru COVID-19.

“Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile elene au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, începând cu data de 10 noiembrie 2020, toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de ţara din care sosesc”, a transmis, marţi, MAE.

De asemenea, începând din 11 noiembrie 2020, toate persoanele care intră în Republica Elenă, indiferent de ţara din care sosesc sau de mijlocul de transport folosit, sunt obligate să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru COVID-19, care să fi fost prelevat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei.

“Totodată, începând cu data de 10 noiembrie, obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) se aplică şi tuturor persoanelor care părăsesc teritoriul Republicii Elene, indiferent de destinaţie. Sunt exceptaţi de la această obligaţie turiştii care părăsesc Grecia, ca urmare a finalizării sejurului”, a arătat MAE.

MAE a reiterat recomandarea adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate şi de a respecta cu stricteţe măsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +302106774035 sau al Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Urmatorul Articol

Detalii îngrijorătoare despre anul 2021. Medicul care a prezis pandemia de CORONAVIRUS spune ce va urma

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Câte calorii are şoriciul de porc? Reţetă delicioasă de şorici fiert în zeamă de varză

21

Cum creezi un cont de economii în baza cheltuielilor tale lunare

19

Avem imaginile bombă cu Lili Sandu! A pozat goală când era tânără, dar acum trecutul a ajuns-o din urmă! Iată care sunt pozele pe care le-ar vrea șterse

06

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact