Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu omologul lituanian, Gitanas Nauseda

in Actualitate

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, vineri, la Palatul Cotroceni pe omologul său lituanian, Gitanas Nauseda, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în ţara noastră.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita Preşedintelui Republicii Lituania are loc în contextul dialogului politic susţinut româno-lituanian şi în vederea continuării coordonării strânse cu privire la situaţia de securitate cauzată de agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina, notează Agerpres.

Cei doi şefi de stat vor aborda modalităţile de dezvoltare a cooperării bilaterale româno-lituaniene, cu accent pe dinamizarea schimburilor economice, pe valorificarea potenţialului existent în domeniul digital şi pe consolidarea securităţii energetice.

Discuţiile vor viza şi măsurile pentru sprijinirea, în continuare, a Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni, consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO şi coordonarea poziţiilor în pregătirea Summitului NATO de la Madrid.

Cei doi șefi de stat vor susține declarații de presă comune
Colaborarea la nivelul Uniunii Europene, precum şi cea din formatele regionale Bucureşti 9 şi Iniţiativa celor Trei Mări se vor afla, totodată, pe agenda de discuţii.

Preşedinţii României şi Lituaniei vor aborda şi aspecte legate de sprijinul activ şi cuprinzător de care are nevoie, în contextul actual, Republica Moldova.

 

Urmatorul Articol

Jill Biden, Prima Doamnă a SUA, ajunge azi în România. Mesaj împotriva "războiului lui Putin"

CYBER3
Protecție maximă pentru telefonul tău
CYBER3.AI

Nu-l lăsa pe escroc să câștige.

SCAM, phishing, apeluri și mesaje false — oprite instant pe telefonul tău, cu baza de 2,507,489 de amenințări cunoscute.

INSTALEAZĂ GRATUIT
GRATUITFără contCYBER3 - Fabricat în România Google Play

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Rugăciunea puternică pe care e bine să o citești noaptea, între orele 00:00 și 03:00, când cerurile sunt deschise, iar rugăciunea ajunge direct la Dumnezeu! Să spui așa cu mare credință:

16

Copilul de 13 ani dispărut din Popești-Leordeni a fost găsit

19

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

30
CYBER3.AI Security LLM · Autonomous Monitoring & Response - Global Scan & VAS - Senzor INLINE & EDR/XDR app - Protecție mobilă - Suveran UE - AI Act - NIS2 compliance
ROL PORTAL SERVICES Agentic companies — Autonomous AI defense Agents for every customer.
🧠 CYBER3.AI Security LLMCOPILOT AI de securitate, suveran 🛰️ CYBER3 Global ScanUNSTOPPABLE — descoperire autonomă + VAS 🛡️ SOC & VASsenzori INLINE FasterUp · EDR/XDR app 📱 CYBER3.APPMobile Protection
Termeni Confidențialitate Securitate Status © 2026 CYBER3.AI · ROL PORTAL SERVICES SRL · Sovereign EU cybersecurity
ROL.ro

© 1998-2026 ROL.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

CYBER3.AIProtecție maximă pentru telefonul tău.Verifică orice link, apel sau mesaj în peste 2.500.000 de amenințări cunoscute. GRATUIT, fără cont.INSTALEAZĂ GRATUIT
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2026 ROL.ro | Contact