Premierul Florin Cîțu a susținut un briefing de presă la finalul ședinței de Guvern de miercuri, 31 martie, în care a precizat care sunt motivele adoptării setului de restricții care au scos în stradă mii de români în ultimele zile. Florin Cîțu spune că momentan nu se pune problema trecerii la o relaxare, date fiind cifrele îngrijorătoare primite de la autoritățile medicale.
“În acest moment vrem să vedem rezultatele acestor măsuri pe care le-am luat. Am ajuns la peste 100 de decese în fiecare zi legate de coronavirus.
Situaţia în ATI este complicată, am ajuns la peste 1.400 de persoane în ATI, cel mai mare număr de la începutul pandemiei”, a declarat Florin Cîţu la finalul şedinţei de guvern.
Premierul este de părere că “România încă păstrează măsurile cele mai relaxate din Uniunea Europeană”.
Este complicat să vorbim acum de o relaxare, a precizat Florin Cîțu, potrivit căruia singurul mod prin care putem să discutăm de relaxare este să putem să discutăm de o campanie de vaccinare de succes.
“Nu printre cele mai relaxate, sunt cele mai relaxate din Uniunea Europeană. România încă păstrează măsurile cele mai relaxate din Uniunea Europeană astăzi”, a explicat prim-ministrul.
Premierul consideră că economia nu poate fi pusă în pericol de restricții. “Am susţinut tot anul trecut şi susţin în continuare că nu vreau să închidem economia…Trebuie să avem răbdare în martie și aprilie. Dacă respectăm măsurile în această perioadă și accelerăm campania de vaccinare, economia o să își revină”, a spus premierul.
Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că are “toleranţă zero” în ceea ce priveşte nerespectarea de către membrii Cabinetului său a regulilor de protecţie sanitară, precizând că le-a cerut Ralucăi Turcan și lui Vlad Voiculescu să-și plătească amenda cpentru nepurtarea măștii în spaţiul public.
“Le-am cerut celor doi colegi să plătească amenda. Pe doamna Raluca Turcan am sunat-o azi-dimineaţă, i-am spus să se prezinte, să plătească amenda singură, şi toţi cei care încalcă legea vor trebui să plătească. E toleranţă zero în ceea ce priveşte membrii Cabinetului meudar toţi românii trebuie să respecte legislaţia”, a mai declarat Florin Cîţu.
Avocatul Poporului, Renate Weber, i-a cerut premierului Cîţu să-i comunice motivele pentru care cele 20 de hotărâri adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) de la începutul anului 2021 până în prezent nu au fost publicate în Monitorul Oficial.
“Este o singură hotărâre de CNSU care a fost aprobată. Mă surprinde această opinie de la Avocatul Poporului, poate că este ceea ce vor să facă colegii mei în Parlament acum justificat dacă Avocatul Poporului are o astfel de opinie. Este momentul să dăm un restart acolo”, a afirmat premierul.
Potrivit lui Cîțu, toate hotărârile CNSU au fost prezentate şi comunicate publicului.
“După cum ştiţi dumneavoastră, sunt sigur că o ştiu şi cetăţenii Românei: prin hotărâre de guvern se aprobă măsurile legate de COVID, acestea se publică după aceea în Monitorul Oficial. Era simplu de verificat. Îi voi răspunde doamnei Avocat al Poporului oficial, dar mă surprinde la acest nivel să vină o astfel de cerere”, a mai spus Cîțu.