Într-o zi, în drum spre programarea unui dermatolog, eu, așa cum se întâmplă adesea, m-am trezit într-o coadă lungă. Timpul a trecut încet: pacienții, unul câte unul, au intrat în birou, iar eu m-am așezat și m-am așezat în sala de așteptare spațioasă, gândindu-mă la afacerea mea și uitându-mă la oamenii din jurul meu.
Și în acea zi a avut loc o întâlnire care mi-a schimbat profund percepția asupra vieții.
La câteva scaune distanță de mine stătea o femeie care mi-a atras imediat atenția. Era ceva special la ea-o purtare nobilă, încredere calmă în mișcările ei, un zâmbet moale pe față. Ea a radiat acea armonie interioară rară care poate fi văzută doar la unii oameni pe măsură ce îmbătrânesc.
I-am dat mental nu mai mult de șaizeci și cinci de ani. Cât de surprins am fost când, în timpul conversației, am aflat că avea deja peste șaptezeci de ani!
Am început să vorbim destul de repede. Avea o privire plină de viață, o voce măsurată, uniformă și un mod special de a alege cuvintele, încet, gânditor. Povestea ei, pe care mi-a dezvăluit-o treptat, s-a dovedit a fi neașteptată și, într-un anumit sens, chiar eliberatoare.
A spus că a fost căsătorită de două ori.
Prima ei căsătorie a fost în tinerețe. Apoi, după cum a mărturisit, a existat o dragoste sinceră între ei, dar de la bun început a existat o diferență fundamentală: i-a spus imediat sincer soțului ei că nu vrea să aibă copii. Apoi a spus că a acceptat alegerea ei.
Dar, pe măsură ce anii au trecut, atitudinea lui a început să se schimbe. Când aveau vreo treizeci de ani, el a început să vorbească despre copii din ce în ce mai des, sperând că părerea ei se va schimba, că poate mai devreme sau mai târziu “instinctul matern” se va manifesta în mod natural. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.
După multe conversații dureroase, dificile, pline de resentimente și neînțelegeri, au ajuns la o decizie dificilă, dar cinstită, de a se despărți. Au luat-o pe căi separate.
⸻
În cea de-a doua căsătorie, viața sa dovedit diferită. Noul ei soț avea deja o fiică adultă dintr-o căsătorie anterioară și nu a căutat să devină din nou tată. Relația lor era simplă și plină de căldură. S-au bucurat de compania celuilalt, fără să simtă nevoia de a încadra pe nimeni altcineva în spațiul lor liniștit. Erau destui unul pentru celălalt.
Dar, din păcate, soarta a decretat altfel: după câțiva ani de căsnicie fericită, soțul ei a murit brusc, lăsând-o în pace.
De atunci, locuiește singură într-o casă spațioasă, pe care a umplut-o cu cărți, Plante de interior și amintiri calde. Ea păstrează amintirea trecutului, dar nu se scufundă în ea cu dor. Este înconjurată de tăcere, dar nu de singurătate.
Odată, în conversația noastră, a spus ea cu un zâmbet ușor, aproape glumit:
– Oamenii cred adesea că copiii sunt asigurări pentru bătrânețe. Dar, la urma urmei, copiii cresc, intră în propria lor viață, își construiesc propriile familii — și acest lucru este absolut normal.
Nu a visat niciodată să aibă o familie în sensul tradițional și nu a regretat niciodată alegerea ei.
Acum călătorește, citește mult, face voluntariat în diverse organizații, îi ajută pe cei care au nevoie de sprijin. Ea trăiește o viață pe care o consideră bogată, semnificativă și, cel mai important, liberă.
Și, îngustându-și puțin ochii, a adăugat ea cu o sclipire răutăcioasă:
— Ce zici de acel “pahar cu apă” la bătrânețe? A râs. — Atâta timp cât pot plăti serviciile unui asistent, nu văd probleme.
Am tăcut mult timp. În cuvintele ei era atât de multă înțelepciune, calm și putere. Nu s – a justificat, nu a încercat să demonstreze cuiva corectitudinea acțiunilor sale-pur și simplu și-a acceptat viața așa cum este, cu demnitate și lumină interioară.
Povestea ei m-a atins profund, nu pentru că i-am împărtășit fiecare gând, ci pentru că am văzut în fața mea un bărbat care fusese fidel lui însuși de-a lungul vieții și învățase să fie fericit fără să se uite la așteptările altora.
Ce crezi?
Este posibil să fii complet fericit fără să ai copii-doar alegând să fii sincer cu tine într-o zi?
