Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 103,22 miliarde lei, la finalul lunii martie. Se anunţă decizii importante şi la Pilonul II până la finalul acestei luni.
Pensii 2023. Administratorii fondurile de pensii administrate privat (Pilon II) sunt obligați prin lege să pună la dispoziția participanților mai multe rapoarte, ce trebuie publicate cu frecvență anuală, trimestrială, lunară sau chiar săptămânală, în funcție de situație.
Aceste obligații privind privind raportarea și transparența au fost revizuite, printr-o normă a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), în toamna anului 2021.
Astfel, a fost instituită, printre altele, obligația administratorilor de a raporta situația detaliată a investițiilor cu o frecvență lunară și de a o posta pe site-ul propriu. În acest fel, contribuabilii pot afla în ce sunt investiții banii lor, anunţă capital.ro
Potrivit normei ASF, aceste informații trebuie să fie „structurate, vizibile și ușor accesibile”, dar și „salvate în format arhivat şi să rămână publicate pe pagina de internet pe o perioadă de 5 ani”.
De asemenea, acestea sunt toate documentele pe care fondurile de pensii trebuie să le publice, potrivit legislației din România. În primul rând, documentele cu frecvență anuală sunt următoarele:
• până la data de 31 mai a fiecărui an, un raport anual de informare a participanţilor cu informaţii corecte şi complete despre activitatea desfăşurată în anul calendaristic precedent, conform prevederilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, respectiv ale art. 100 alin. (1) din Legea nr. 204/2006 – Prospectul fondului de pensii precum și performanțele fondului (rate de rentabilitate, active, VUAN, etc);
• în termen de 5 zile lucrătoare de la transmiterea lor către ASF, situaţiile financiare anuale însoţite de raportul de audit;
• în termen de 5 zile lucrătoare de la transmiterea lor către ASF, raportările contabile semestriale.
Documentele cu frecvență trimestrială sunt următoarele:
• trimestrial, în a 4-a zi lucrătoare a fiecărui trimestru, rata de rentabilitate – Indicator extrem de important.
Acest document arată ce plus anual a adus, în medie, administratorul de fond în conturile contributorilor, în 5 ani anteriori calculării acestui indicator. Totodată, arată în mod direct cât de eficient a fost administratorul pe termen mediu.
Documentele cu frecvență lunară sunt următoarele:
• structura portofoliului de investiţii, conform anexei nr. 12, detaliată, pentru fiecare instrument financiar şi pentru fiecare emitent, cu date referitoare la valoarea actualizată, în lei, şi ponderea deținută în activul total;
• în termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea lunii, numărul total de participanţi ai fondului de pensii private şi structura acestora pe grupe de sex şi vârste, respectiv: până la 19 ani, între 20 şi 24 de ani, între 25 şi 29 de ani, între 30 şi 34 de ani, între 35 şi 39 de ani, între 40 şi 44 de ani, între 45 şi 49 de ani, între 50 şi 54 de ani, între 55 şi 59 de ani, 60-64 de ani şi peste 65 de ani;
• în termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea lunii, valoarea contribuțiilor brute încasate de fondul de pensii private;
• în termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea lunii, structura portofoliului de investiţii.
Documentele cu frecvență săptămânală sunt următoarele:
• în termen de două zile lucrătoare ale săptămânii următoare, pentru ultima zi lucrătoare a săptămânii precedente, valoarea activului total;
• în termen de două zile lucrătoare ale săptămânii următoare, pentru ultima zi lucrătoare a săptămânii precedente, valoarea activului net;
• în termen de două zile lucrătoare ale săptămânii următoare, pentru ultima zi lucrătoare a săptămânii precedente, numărul total de unități de fond;
• în termen de două zile lucrătoare ale săptămânii următoare, pentru ultima zi lucrătoare a săptămânii precedente, valoarea unitară a activului net (VUAN).