Jaime Jenkins și partenerul ei de viață, Jakob, de-abia așteptau să își primească pe această lume primul copil.
Dar în cea de-a 12-a săptămână de sarcină, ecografia arăta că ceva nu era în ordine iar săptămânile care au urmat au fost dureroase și pline de incertitudine.
Părinții erau speriați își făceau planuri de viitor, dar în același timp nu știau ce e în neregulă cu fiica lor nenăscută. Cu câteva săptămâni înainte ca Jaime să nască, doctorii le-au dat vești oribile: plămânii copilului nu se dezvoltaseră complet, iar cel mai sigur mod de a rezolva problema era acela de a avorta.
Dar Jaime nu a ascultat: ,,Puteam să o simt mișcndu-se și deja îi alesesem numele. În niciun caz nu îi puteam refuza o șansă la viață”.
Atunci când Helena a venit pe lume, medicii au spus că nu avea nicio șansă de a supraviețui, iar părinții și-au făcut curaj și și-au luat rămas bun de la fiica lor.
Totuși, în ciuda tuturor șanselor, Helena a devenit din ce în ce mai puternică pe zi ce trecea. Apoi și-a surprins și mai mult părinții, dar și doctorii. După șase săptămâni, Helena a primit în sfârșit un diagnostic: suferea de o formă rară de nanism.
De-a lungul anilor, Helena a reușit să evite moartea de 3 ori, a trecut prin mai multe operații și și-a petrecut primele 3 luni de viață în spital. În același timp, părinții au făcut cursuri pentru a putea avea grijă de ea așa cum are nevoie.
După ce și-au făcut o analiză ADN, opărinții Helenei au aflat că amândoi aveau aceeași genă latentă de nanism, chiar dacă amândoi aveau peste 1,80.
Acum Jaime și Jakob îi spun fiicei lor ,,Degețica” și sunt foarte mândri de ea, dar nu știu dacă ar trebui să mai aibă copii, fiindcă s-ar putea naște cu aceleași probleme.
Deși Helena are nevoie de vizite frecvente la spital, pare că înflorește pe zi ce trece și zâmbește în fiecare fotografie. Mama ei spune: ,,Helena ne-a uimit în multe feluri, e un mic miracol și sper ca povestea noastră să îi ajute pe alți părinți care se află în aceeași situație”.
Orice copil e un miracol, iar Helena e dovada acestui fapt.