Nopţi de vară, învăluite în visare. Era 17 iulie 1976, și începeau Jocurile Olimpice de la Montreal, Canada. Românii așteptau debutul Jocurilor, bucuroși că pot urmări la televizor un asemenea eveniment. Erau ceva speranţe legate de box, canotaj, eventual lupte greco-romane. De asemenea, handbaliştii, care pe-atunci reprezentau o adevărată forţă, mai puteau aduce o medalie. Ne mai gândeam şi la gimnastică, dar mai mult la băieţi, unde Dan Grecu era mereu protagonist în marile competiţii. Deși obținuse unele rezultate notabile, prea puțini se gândeau serios la echipa feminină de gimnastică. Cine putea lua în serios o echipă de copile, unde media de vârstă era de 15 ani și jumătate?
Începe concursul de gimnastică feminină. Şi, odată cu primul exerciţiu al sportivei cu numarul 73, istoria sportului mondial a consemnat naşterea unui fenomen. O fetiţă de 14 ani, venită din Oneşti, România, sfida gravitaţia, jucându-se pe bârna lată de doar 10 cm, făcând salturi demne de cascadori la paralele sau la calul cu mânere şi aducând graţia balerinelor în cadrul exerciţiului la sol. O planetă întreagă s-a îndrăgostit pe loc de acest copil care plutea ca un pescăruş, alerga ca o caprioară şi devenea imaginea perfecţiunii în sport. Așa au început nopţile de vis de la Montreal, unde zeiţa absolută a sportului mondial devenise Nadia Comăneci, o puştoaică de doar 14 ani.
Totul părea o joacă pentru ea, orice exerciţiu era atât de uşor, aproape banal. Dar ce muncă titanică se ascundea în spatele acestei aparente uşurinţe. Ca să ne dăm seama de acest adevăr, să amintim că 20.000 de repetări, la antrenamente, i-au fost necesare Nadiei pentru a face perfect saltul lateral flick-flack la bârnă! Pentru prima oară în istoria gimnasticii a fost acordată nota 10, şi nu doar o dată, ci de şapte ori! Arbitrii, oricât ar fi încercat să reziste în faţa popularităţii create în jurul Nadiei, ale cărei exerciţii erau urmărite cu sufletul la gură, au fost nevoiți să accepte, finalmente, că erau martorii unui moment istoric și să procedeze în consecință.
Peşcăruşul tricolor îşi luase zborul şi nimic nu-i mai putea opri traiectoria. Olimpiada de la Montreal a devenit, simplu, pentru întreg mapamondul, Olimpiada Nadia Comăneci. Delirul avea să continue multe zile după finalul competiţiei, pentru că mame din toate colţurile lumii îşi botezau fetiţele Nadia, și s-au atins cifre incredibile la vânzările de păpuşi cu chipul copilei care cucerise întreaga lume.
Au trecut 41 ani de la acele momente emoționante, care ne-au umplut sufletele de bucurie. Nadia este și acum, după atâția ani, invitată de onoare la marile competiţii de gimnastică, unde micuţele sportive se strâng în jurul ei, pentru o poză sau pentru un autograf. Nadia a devenit un exemplu al succesului, o veritabilă ambasadoare a României în lume, pentru că oriunde s-ar duce, oamenii ştiu că au în faţă o mare campioană. Pentru noi, românii, Nadia va rămîne una din cele mai frumoase amintiri legate de sport, iar Olimpiada de la Montreal un reper al bucuriei și mândriei naționale. În contextul actual, în care sportul românesc este departe de gloria de altădată, trebuie să readucem în față oamenilor aceste amintiri de neuitat, cu speranța că vom ajunge să mai trăim astfel de emoții.
Cristian Huluban
