Doi oameni ai străzii au sărit în ajutorul răniților după atentatul de la Manchester. Din nou, amărâții, cei loviți de soartă, impresionează prin compasiune și omenie. Într-un studiu realizat de cercetătorii americani s-a arătat că oamenii săraci sunt mult mai dispuși să-și ajute semenii decât cei bogați.
După atentatul din Manchester au ieșit la iveală povești emoționante, relatate de supreviețuitorii acelor clipe cumplite. Așa am ajuns să aflăm despre gesturile de omenie pe care le-au făcut doi oameni ai străzii, aflați în apropierea arenei unde s-a petrecut tragedia. Pentru Stephen Jones și Chris Parker era o zi obișnuită, în lumea cerșetorilor nu apar evenimente speciale, viața lor este monotonă, pentru că speranțele le-au murit de multă vreme. La momentul exploziei, majoritatea celor aflați în zonă au avut tendința de a se îndepărta cât mai mult de locul deflagrației. Este un impuls normal, fiecare din noi încercăm să ne salvăm viețile, și nu ne mai uităm în urmă. Dar sunt și oameni care, văzând prin ce chinuri trec semenii lor răniți, aleg să rămână, să ajute. Stephen Jones și Chris Parker au sărit în ajutorul celor răniți, încercând să salveze ce se mai poate salva.
Așa cum povestesc cei doi oameni ai străzii, locul era împânzit de trupurile copiilor răniți, care plângeau și strigau după ajutor. Până la sosirea echipajelor de prim ajutor, Chris și Stephen au oblojit rănile răniților, au scos cuie din trupurile lor și i-au ajutat așa cum au putut. Declarațiile celor doi sunt emoționante, devedind încă o dată că îi judecăm prea repede și prea dur pe cei care ajung, din diferite motive, să trăiască la periferia societății. Chris Parker a spus că ”Dacă nu am o locuință, nu înseamnă că nu am suflet. Suntem oameni, avem o inimă, avem instinctul de a-i ajuta pe ceilalți”.
Dacă ești sărac, nu înseamnă că esti neapărat un nimeni, sau că viața pe stradă te-a abrutizat în ultimul hal. Sunt cazuri de oameni care au ajuns într-o astfel de situație în urma unei drame, poate soarta i-a lovit în așa hal încât nu și-au mai putut reveni. Nu toți cei care au ajuns pe străzi sunt neapărat golani, oameni care n-au muncit niciodată, hoți și traficanți de droguri. Într-un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Berkeley, Statele Unite, se arată că sunt mult mai dispuși să facă gesturi de binefacere oamenii săraci. Conform ceretătorilor americani, săracii au mai multă încredere în cei din jur, îi tratează cu mai multă compasiune, față de cei bogați, care sunt mai reticenți, mai suspicioși. Celor săraci le lipsește frica, tipică celor bogați, că vor pierde totul și vor fi înșelați.
La locul atentatului au fost, desigur, și oameni care, chiar dacă nu pot fi neapărat numiți bogați, au o situație materială decentă. Dar iată că cei care au sărit primii în ajutorul victimelor au fost doi oameni ai străzii, ei au avut primii impulsul de a-și ajuta semenii. Acum sunt numiți eroi, pentru că societatea are nevoie de astfel de exemple, într-o lume în care omenia și compasiunea sunt din ce în ce mai puțin apreciate. Mobilizarea oamenilor pe rețelele de socializare a fost imediată, s-au strâns bani pentru cei doi salvatori, care chiar merită o viață mai bună. Ei au sărit să ajute răniții împrăștiați pe caldarâm, este corect, omenește, normal, ca și societatea să le întindă o mână de ajutor.
Încheiem cu declarația lui Stephen Jones, care spune totul despre impulsul care l-a impins să-și ajute semenii: ,,Daca nu ajutam, nu aș mai fi putut trăi, nu m-aș fi împăcat cu faptul că am plecat și i-am lăsat așa pe acei copii”. Nu știm dacă cei doi oameni ai străzii pot fi numiți neapărat eroi, dar au dovedit că sunt, mai presus de orice, oameni.
Cristian Huluban
