Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

O femeie din Timișoara se dădea medic şi făcea intervenții de chirurgie plastică. Polițiștii au deschis dosar penal

23 octombrie 2024
in Actualitate

O femeie din Timișoara este cercetată că ar fi exercitat profesia de medic, efectuând intervenții de estetică, remodelare și întreținere corporală, fără a fi autorizată în acest sens. În cursul zilei de marți, 22 octombrie, la casa femeii şi la cabinetul acesteia s-au făcut percheziţii, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Timiş, acţiunea a avut loc în cadrul operaţiunii JUPITER.

„În fapt, într-un spaţiu neautorizat şi neadecvat, aceasta ar fi efectuat tratamente de rejuvenare cu fillere (acid hialuronic), toxină botulinică (botox), mezoterapie, topire de grăsime cu diferite substanţe speciale, pentru care legea prevede calitatea de medic cumulată cu o competenţă specială recunoscută, femeia neavând absolvită nicio facultate de medicină şi nefiind activă în niciun colegiu al medicilor din România”, precizează comunicatul menţionat.

Având în vedere concluziile cercetărilor, a fost dispusă efectuarea a două percheziţii, la domiciliul şi un presupus cabinet medical al femeii, din municipiul Timişoara.

„În urma activităţilor desfăşurate, marţi, de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au fost ridicate mostre de instrumentar medical şi substanţe specifice intervenţiilor estetice cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor”, mai precizează sursa citată.

Urmatorul Articol

Geoană: „Există o înţelegere subterană evidentă între Marcel Ciolacu şi George Simion” pentru turul doi al alegerilor prezidențiale”

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Rugăciunea puternică pe care e bine să o citești noaptea, între orele 00:00 și 03:00, când cerurile sunt deschise, iar rugăciunea ajunge direct la Dumnezeu! Să spui așa cu mare credință:

16

Când eşti descurajat şi trist, spune rugăciunea de aici din toată inima ta! Rugăciune mare pentru o inimă deznădăjduită

20

Servicii medicale esențiale într-o locuință asistată pentru bătrâni: ce ar trebui să includă?

14
ROL.ro

© 1998-2026 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2026 ROL.ro | Contact