Violeta, din comuna Urseni, s-a stins din viață la o lună după ce echipa Visuri la Cheie i-a îndeplinit visul cel mai frumos pe care îl avea pentru copiii săi: refacerea casei. Ea a lăsat în urmă trei băieți, dintre care unul este bolnav cu autism. Cazul lor a înlăcrimat o țară întreagă.
Violeta și copiii ei se mutaseră într-un magazin nefolosit din sat după ce casa le arsese. În acest timp o fundație a strâns banii pentru construirea unui noi case, dar lucrările s-au oprit brusc atunci când au aflat că Violeta suferă de o bolaă cumplită, cancerul, așa încât toți banii au fost folosiți pentru plătirea tratamentului femeii.
Echipa ,,Visuri la Cheie” le-a adus tuturor zâmbetul pe buze construindu-le casa pe care și-o doreau atât de mult; însă, din păcate, la o lună de la predarea casei, Violeta s-a stins din viață.
Iată mesajul despre acest caz postat pe contul de socializare al fundației Fight for Life:
„Am primit sute zeci de mesaje, in care oamenii ne intreaba daca Violeta a apucat sa doarma si ea macar o data in casa…Daca intr-adevar copiii locuiesc acolo. Da, casa le-a fost predata pe 25 septembrie, cand s-a filmat „mutarea autocarulu”i, iar Violeta a plecat spre Cer pe 26 octombrie. Copiii locuiesc in casa. O ingrijesc si o curata „luna”. Totul este absolut impecabil in casuta lor. Cand am cumparat acoperisul marca „lindab”, m-a intrebat cineva din localitate: „Tu chiar vrei sa-i faci Violetei cea mai frumoasa casa din sat?!”.
De asemenea, am mai primit mesaje in care ni s-a spus ca baietii Violetei apar veseli in fotografii…Nimeni nu ar vrea sa stie ce e in sufletul lor. Violeta si-a pregatit copiii cum sa trateze moartea ei. Inainte sa plece la spital, inainte sa moara, le-a zis copiilor asa: „S-ar putea ca eu sa nu ma mai intorc. Dupa cei voi muri, daca va vine sa plangeti, sa o faceti, ca sa va descarcati, dar eu as vrea mai bine sa radeti de orice gluma pe care o veti auzi, sa zambiti, sa ascultati muzica. Eu asa va vreau, ca eu va voi vedea de sus si m-ar durea sa va vad plangand”…. Au plans si plang mult.
Ieri m-am intanit cu Lavinus, baiatul de 18 ani si cu Ovidiu, baietelul autist. Am fost sa mancam ceva si de la o voba la alta, m-am uitat la Lavinus ca avea ochii rosii de plans…Numai ei stiu cat de mult au ingrijit-o pe mama lor, cat au carat-o pe brate pana si la WC, cat au spalat-o, cat i-au purtat grija cand era prin spitale, cat i-au pus ligheanul ca sa vomite in el…Noi le-am promis si le promitem inca o data ca vom fi mereu alaturi de ei si ca ii vom sprijini si ii vom indruma asa cum vom putea noi mai bine”
