Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

NOBLEȚEA UNEI MESERII

26 aprilie 2017
in Special

Ei sunt cei care intervin în cazuri extreme. Ei, fie ca vorbim de salvamontiști, de pompieri, de jandarmi, oameni ai ISU, sunt cei care salveaza vieți. Ieri au luptat timp de 11 ore pentru a salva viața unui copil de 2 ani, căzut într-un puț adânc de 16 metri. Ei sunt cei care întrețin speranța, atunci când totul pare pierdut.

După 11 ore de trudă neîncetată, salvatorii au scos un copilaș de 2 ani dintr-o fântână. În aplauzele celor prezenți, cel mic a fost predat medicilor, pentru a fi transportat la spital. Ultimele știri spun că micuțul este în stare critică la spital, după atâtea ore de stat în apa rece, așadar emoțiile încă nu s-au terminat pentru familia sa, care așteaptă o veste bună din partea medicilor. Intervenția salvatorilor a fost una foarte dificilă, din cauza spațiului foarte strâmt, și pentru că fiind vorba de un copil atât de mic, nu se putea lua în considerare o eventuală colaborare a sa cu echipele de salvare. Multă lume în jur, factorul emoțional ajunge la cote foarte mari, presiunea este una enormă, pentru că este vorba de salvarea unei vieți,

Cum știi dacă ai viruși pe PC, fără să cumperi un antivirus

15 octombrie 2019

Prepay doar cu buletinul: ce ești obligat să faci ca să-ți poți folosi cartela

9 septembrie 2019

Incredibil! Aceasta este Dacia Student, mașina pe care Dacia a produs-o special pentru studenți! E superbă, uite cum arată. E o adevărată operă de artă, doar pentru studenți!

20 ianuarie 2019

MESERIA DE DOCTOR, CÂȘTIGATĂ PRIN ȘPAGĂ

4 iulie 2017

646x528

Dacă vreți să acordați cuiva titulatura de erou, aceștia sunt oamenii care ar merita o astfel de onoare. Eroi fără cravată și costum, oamenii în uniformă, ei sunt cei care fac gesturi impresionante, sunt cei care-și riscă viața pentru a-i salva pe semenii lor. Își fac datoria fără să aștepte cuvinte de laudă, sunt mereu în prima linie, alături de jandarmi și soldați, luptând din toate puterile pentru a mai salva o viață de om. Când sunt chemați în fața camerelor de televiziune pentru a-și spune părerile, sunt stânjeniți de atenția care li se acordă, se vede că nu sunt obișnuiți cu tot acest tam-tam mediatic, ei au venit doar să ajute, nu să dea declarații pompoase. Fie că vorbim de intervenții cum a fost cea din cursul zilei de ieri, sau despre inundațiile catastrofale care au lovit localitățile noastre de-a lungul timpului, ei sunt cei care luptă pentru a reda oamenilor speranța.

Clipboard02

Ne revin în memorie atâtea exemple de fapte memorabile ale acestor oameni. Jandarmii care au salvat de la înec doi copii care se avântaseră pe gheața unui lac din Filiași. Gheața a cedat, copii au cazut în apă, dar țipetele lor fost auzite de doi jandarmi aflați în apropiere. Aceștia au improvizat două sănii din scuturile de protecție și, după o intervenție care a ținut cu sufletul la gură pe toți cei prezenți, au reușit să-i salveze pe cei doi copii. Un alt exemplu a fost cel oferit de un salvator al ISU, care a purtat pe brațe un copilaș de doar opt luni, pe o distanță de patru kilometri, pentru că ambulanța rămăsese blocată în zăpadă. Ne aducem aminte de eroismul unor jandarmi chemați să salveze copiii care se refugiaseră pe acoperișurile caselor pentru a scăpa de furia apelor. Lucrătorii ISI și-au riscat și atunci viețile, dar au făcut-o fără ezitare, salvând copiii care astfel au putut fi redați familiilor lor.

salvare

Dănuț, copilul care a stat timp de 11 ore în apă și a fost salvat de echipele de la ISU luptă acum pentru viața lui, internat într-un spital din capitală. Peste 40 de pompieri au lucrat la această intervenție de salvare, care a fost una extrem de dificilă, din cauza vârstei fragede a copilului, a adâncimii la care căzuse acesta, dar și a spațiului strâmt în care s-a desfășurat operațiunea. Așa cum a spus unul din pompierii care au participat la acțiunea de salvare, ”o viață salvată e ca atunci când ai salva o lume întreagă”.

Să ne rugăm pentru un deznodământ fericit în acest caz, și să nu uităm să le mulțumim, încă o dată, echipelor de salvatori pentru munca lor atât de grea, dar în același timp atât de nobilă. Să-i respectăm, pentru că ei sunt cei care ne dau speranța. Și știm că oricât de mare ar fi pericolul în care ne aflăm la un moment dat, oamenii în uniformă nu ne vor lăsa singuri. Ei pot fi salvarea noastră.

Cristian Huluban

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

La câteva LUNI după NAȘTEREA copilului, BURTA ei arăta de parcă ar fi fost ÎNSĂRCINATĂ în 8 luni! După operație a SLĂBIT 30 de KILOGRAME, e INCREDIBIL ce I-AU SCOS din ea și CE i-au CUSUT LA LOC

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

România riscă un șoc energetic major de la 1 iulie: Avertismentul lansat în Parlamentul European

05

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Reduceri salariale majore pentru angajații SRI și STS după alegeri. Norma de echipare, norma de hrană și sporul de risc – eliminate sau diminuate

03

Data la care urmează să fie livrate pensiile, alocațiile și indemnizațiile în luna iunie 2025. Cine primește 296 de lei

04
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici