Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

NOAPTEA DEMISIILOR, UN CIRC JENANT

13 octombrie 2017
in Special

Demisiile penalilor din PSD nu pot fi considerate victorii ale lui Mihai Tudose sau Klaus Iohannis. Nu, este rodul presiunilor venite din cancelariile occidentale, sătule să vadă că într-o țară membră a UE pot să conducă miniștri cercetați penal. Nu a fost nici măcar o remaniere, pentru că dacă ar fi nevoie de așa ceva, ar trebui să fie remaniată întreaga clasă politică.

Cel mai mare partid din România, care a câștigat alegerile după ce a venit în fața românilor cu un program de guvernare plin de promisiuni atrăgătoare, a ajuns într-un moment de criză profundă. Toate minciunile din acel program s-au spulberat, rând pe rând, în fața unei realități dure, la care este supus, ca întotdeauna, poporul român. Oamenii se confruntă cu un val de scumpiri, de la carburanți la mâncare, de la energie la gaze, ca să nu mai vorbim despre ratele celor care au făcut credite în lei, și care privesc cu groază cum indicele ROBOR atinge zilnic praguri tot mai mari.

Cum știi dacă ai viruși pe PC, fără să cumperi un antivirus

15 octombrie 2019

Prepay doar cu buletinul: ce ești obligat să faci ca să-ți poți folosi cartela

9 septembrie 2019

Incredibil! Aceasta este Dacia Student, mașina pe care Dacia a produs-o special pentru studenți! E superbă, uite cum arată. E o adevărată operă de artă, doar pentru studenți!

20 ianuarie 2019

MESERIA DE DOCTOR, CÂȘTIGATĂ PRIN ȘPAGĂ

4 iulie 2017

i1

După toate aceste nenorociri, venite în locul acelui program în care se vorbea doar despre lapte și miere, tot ce mai lipsea era ca în Guvernul României să fie prmovați oameni cu dosare penale. Ați observat figura domnului Liviu Dragnea, la conferința de presă de aseară, după circul derulat la ședința de urgență a partidului? Parcă nu mai era acel tip arogant, mereu cu un zâmbet disprețuitor pe buze, care trăia într-o lume ideală, și care nu înțelegea de ce se tot agită cetățenii, când viața lor e, de fapt, atât de bună. Oamenii s-au săturat să fie tratați ca niște cobai, domnule Dragnea, și nu mai vor să accepte în fruntea țării indivizi cercetați penal.

i2

Discursul oficial de după ședință este că, deși întreg partidul le-a cerut să renunțe la demisii, cei trei miniștri și le-au menținut din cauză că “nu mai suportau presiunea exercitată asupra lor”. Sărmanii oameni, aproape că ne vine să le plângem de milă. Nu vreți să schimbați locurile cu cetățenii, măcar pentru câteva zile, ca să vedeți atunci ce înseamnă presiunea, după toate aceste scumpiri care afectează fiecare familie? România se împarte în continuare între șmecheri și proști, dar când șmecherii sunt demascați și deferiți justiției, se vaită că nu mai suportă presiunea.

i3

În tot circul de aseară, de la ședința PSD, vi s-a părut că a fost vorba despre interesul național sau problemele cetățeanului? Nu, a fost doar o luptă pentru ciolan, așa cum se tot întâmplă de 28 de ani. Pentru spitale, autostrăzi sau pentru învățământ nu s-ar face ditamai comitetul executiv, dar pentru posturile lor călduțe, care le garantează bunăstarea, imediat se ține un conclav la nivel național. Adevărul este unul singur, domnilor guvernanți. În Occident, un condamnat penal sau unul asupra căruia planează măcar o bănuială, este zburat imediat din orice partid. La noi, cei cercetați pentru corupție, sau cei care au primit condamnări, fie ele și cu suspendare, sunt promovați în posturi de conducere. Pentru că „așa-i jocul pe la noi”. De ce credeți că Olanda, Germania și alte țări refuză să-și dea acordul pentru intrarea României în spațiul Schengen? Singura condiție pusă de Europa pentru accederea noastră în spațiul Schengen este eliminarea corupției la nivel înalt. Nu e destul de clar?

Cristian Huluban

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Făcea curat în grădină și când a ridicat salteaua veche a găsit 5 pui de câine. I-a dus la adăpostul pentru animale, dar abia peste o săptămână au aflat ce erau de fapt și nu-și puteau crede ochilor. Uite ce erau de fapt

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

România riscă un șoc energetic major de la 1 iulie: Avertismentul lansat în Parlamentul European

05

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Reduceri salariale majore pentru angajații SRI și STS după alegeri. Norma de echipare, norma de hrană și sporul de risc – eliminate sau diminuate

03

Data la care urmează să fie livrate pensiile, alocațiile și indemnizațiile în luna iunie 2025. Cine primește 296 de lei

04
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici