Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Negocierile pentru viitorul guvern, un pas înainte, doi înapoi

18 decembrie 2020
in Actualitate

Negocierile pentru formarea viitorului guvern s-au reluat joi, iar liderii celor trei formațiuni politice implicate în discuțiile de la Vila Lac – PNL, USR PLUS și UDMR – au transmis semnale că se poate ajunge la un consens zilele viitoare. Scenariile pe care se discută sunt, totuși, incompatibile, iar dezacordurile nu sunt ușor de eliminat. Vineri, de la ora 9.00, urmează o nouă repriză de negocieri, care nu va fi, cu siguranță, ultima.

Șeful PNL Ludovic Orban, co-președintele USR PLUS, Dan Barna, și liderul UDMR, Kelemen Hunor, au decis să continue discuțiile pentru formarea noului guvern. Într-o declarație comună avută joi la prânz, ei au susținut că toate soluțiile sunt pe masă și că fiecare parte şi-a exprimat flexibilitatea.

Mesajul Părintelui Chiril de la Muntele Athos pentru poporul român

28 noiembrie 2024

Vouchere sociale – a treia tranșă. Guvernul a anunțat când intră banii

19 octombrie 2022

Sfântul Dumitru – tradiții și obiceiuri. Ce nu este bine să faci niciodată în ziua de 26 octombrie

25 octombrie 2022

Alternativa pentru DN1, de la vis la realitate! Investiție de peste 642 de milioane de lei

9 mai 2025

Lucrurile s-au dovedit, în culise, mult mai complicate decât în fața presei. Prima declarație comună a liderilor PNL, USR PLUS și UDMR de la începutul negocierilor, după întâlnirea în format restrâns la Vila Lac, a consemnat un prim pas înainte în negocierile care păreau blocate. Dar solicitările celor trei formațiuni par mai greu de armonizat decât părea inițial.

Concluzia întâlnirii a fost că discuțiile pentru formarea majorității și a guvernului de centru-dreapta trebuie să continue și s-a agreat ideea deschiderii din partea tuturor celor implicați în procesul de negociere. Co-președintele alianței USR PLUS, Dan Barna, susține că prioritatea o reprezintă programul de guvernare.

USR Plus exclude în continuare varianta ca Ludovic Orban să preia șefia guvernului și propune două variante prin care s-ar împărți șefia camerelor din Parlament, în funcție de poziția de prim-ministru.

Cei de la USR-Plus au cerut șefia Camerei, în scenariul în care Florin Cîțu va fi premier. Dacă nu, ar fi de acord ca PNL să preia conducerea celor două camere ale Parlamentului, cu condiția ca ei să dea premierul, pe Dacian Cioloș.

De partea cealaltă, UDMR nu acceptă variantele propuse nici de liberali, nici de cei de la USR pentru că formațiunea maghiară își dorește să primească șefia Senatului sau a Camerei Deputaților.

USR Plus cere un număr egal de ministere cu PNL în viitorul guvern pentru a accepta varianta propusă de liberali ca premier să fie Florin Cîțu, iar președinte al Camerei Deputaților – Ludovic Orban, au declarat surse politice pentru G4Media.ro.

De asemenea, cei de la USR Plus nu își doresc nici creșterea numărului de ministere, nici divizarea acestora, au explicat sursele citate.

Joi seara de la ora 18.00, liderii liberali s-au întâlnit din nou la sediul partidului, unde au discutat cu Ludovic Orban strategia de urmat în continuare în negocierile pentru formarea coaliției.

Alianţa USR PLUS precizează că, deşi a fost acuzată că vizează preşedinţia Camerei Deputaţilor “doar pentru a adăuga o funcţie la palmares”, această Cameră a Parlamentului este decizională pe majoritatea domeniilor în care USR PLUS îşi propune să promoveze reforme importante.

“De când au debutat discuţiile pentru formarea coaliţiei de centru-dreapta şi pentru creionarea programului de guvernare, am fost acuzaţi că vizăm preşedinţia Camerei Deputaţilor doar pentru a adăuga o funcţie la palmares. Adevărul este că, în actualul sistem de funcţionare a Parlamentului, Camera Deputaţilor este Cameră decizională pe majoritatea domeniilor în care USR PLUS îşi propune să promoveze reforme importante pentru România. Lucru care se poate vedea foarte uşor prin parcurgerea Angajamentelor USR PLUS la guvernare, respectiv a Constituţiei şi a Regulamentului Camerei Deputaţilor”, precizează USR PLUS, într-o postare pe Facebook.

Deși inițial liberalii erau optimiști că un guvern de centru-dreapta va fi învestit până în ajunul Crăciunului, președintele Klaus Iohannis a exclus ieri acest lucru. Liderul PNL Ludovic Orban susține că obiectivul este constituirea unui guvern stabil cât mai repede.

“Nu mai sunt foarte multe puncte peste care trebuie să cădem de comun acordă, dar vom încerca să muncim cât mai multe astfel încât să putem finaliza negocierile, mai ales că pe 21 are loc întrunirea parlamentului”, a declarat Orban.

Dan Barna consideră că miza cea mai importantă este să se răspundă așteptărilor românilor şi în ceea ce înseamnă perioada scurtă legată de pandemie și situația economică, dar și în ceea ce înseamnă “reformele importante pe termen lung”, pe zona de justiție, pe zona de administrație.

Toate variantele propuse pentru funcțiile importante rămân însă pe masa negocierilor, a precizat președintele UDMR, Kelemen Hunor: “Sunt convins că până la sfârșitul anului vom avea un guvern funcțional fiindcă intenția noastră este să avem o guvernare responsabilă, o guvernare eficientă, corectă și binele comun să primeze. Restul, totul se poate discuta și se poate ajunge la o înțelegere”.

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Marcel Ciolacu: „Nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de către un lider PSD”

Ionuț Dumitru, vehiculat ca premier tehnocrat în negocierile blocate dintre cele patru partide

13

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Reduceri salariale majore pentru angajații SRI și STS după alegeri. Norma de echipare, norma de hrană și sporul de risc – eliminate sau diminuate

03

România riscă un șoc energetic major de la 1 iulie: Avertismentul lansat în Parlamentul European

05
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici