Polițiștii rutieri au dreptul legal să înregistreze dialogul cu șoferul care urmează să fie amendat.
Un taximetrist are acum dosar penal și condamnare la închisoare cu suspendare, pentru dare de mită, după ce a încercat să mituiască un polițist de la rutieră.
Sentința a fost dată pe 16 decembrie 2022. Șoferul de taxi din Capitală a fost prins de polițiști în momentul în care a trecut cu mașina „pe roșu”.
Ca să scape de amendă, fără să rămână fără permis, șoferul i-a sugerat polițistului că este dispus să fie… „atent”.
Conversația între cei doi a fost înregistrată și relevă cât de ușor ajungi inculpat într-un dosar de corupție.
Dialogul dintre omul legii și șofer a fost înregistrat, iar replicile polițistului ar fi trebuit să-l pună în gardă pe taximetrist.
Polițistul insistă să afle detaliat ce este dispus să facă șoferul pentru a rămâne cu permisul în buzunar.
„Taximetrist: Haideţi, vă rog eu frumos.
Polițist: O să rămâneţi fără permis şi bănuiesc că nu puteţi s-o mai plimbaţi nici pe sora dumneavoastră.
Taximetrist: Păi, ce, e vorba de pâinea mea şi de… nu e vorba de plimbat. V-am spus…
Polițist: Păi şi ce-ar trebui să fac eu, în privinţa asta?
Taximetrist: Vă rog eu frumos să… să mă iertaţi.
Polițist: Şi ce-ar trebui să faceţi dumneavoastră în privinţa asta?
Taximetrist: Nu ştiu. O să încep… În primu’ rând vă promit că n-o să se mai întâmple! Asta în primu’ rând! V-am spus, sunt şofer, sunt conştient, asta fac în fiecare zi şi din asta îmi câştig pâinea.
Polițist: Aşa.
Taximetrist: Da. Şi dacă pot să mă recompensez…
Polițist: Cum să vă recompensaţi?
Taximetrist: Un mic serviciu, un ajutor, ceva, o chestie! Nu ştiu… ce vreţi dumnevoastră! Îmi spuneţi şi nu-i o problemă.
Polițist: Nu trebuie să vă recompensaţi. Spuneţi dumneavoastră ce vă trece prin cap!
Taximetrist: Nu ştiu, să v-ajut cu câteva curse, să v-ajut cu… uite, cu covoarele să le duc la spălat. Adică, să fac şi eu… n-aveţi… aţi fost om cu mine că m-aţi ajutat şi nu mi-aţi luat permisu’, să mă recompensez şi eu cu ceva. Cu ce credeţi dumneavoastră. Adică nu… nu vreau să mai încerc să vin cu bani… Nu, în primu’ rând că nu-mi place. Nu sunt de acord. Dacă-mi spuneţi dumnevoastră: uite, fă-mi… fă-mi şi mie serviciu ăsta şi eu îl fac fără nicio problemă. Nu am cunoştinţe în domeniul Poliţiei, cum mai apelează unul la altu’, nu. Îmi dau cuvântu’ meu de onoare, nici măcar…
Polițist: Legea e una pentru toată lumea. Trebuie să înțelegem lucrul ăsta. Legea e una pentru toată lumea, n-am cum să vă iert.
Taximetrist: Vă rog eu frumos. Încerc să mă recompensez.
Polițist: Nu am … cum să mă recompensați?
Taximetrist: Nu știu. Cu ce vreți dumnea … îmi spuneți dumneavoastră și eu mă recompensez.
Polițist: N-am cum să vă spun eu… cum să vă recompensați dumneavoastră, e problema.
Taximetrist:… mi-e și jenă să mai…
Polițist: Gândiți-vă că ceea ce faceți… gândiți-vă ce veți face sau ceea ce… toate chestiile astea… ăăă… deja sărim în partea cealaltă a penalului.
Taximetrist: … Păi mi-e și… mi-e și… mi-e și jenă să… să… mai încerc ceva! Mi-e și rușine, jenă și frică!
Polițist: Ce ar trebui să încercați sau ce ați vrea să încercați?
Taximetrist: Păi nu știu, să… să mă recompensez și eu cu cart de țigări, cu o sticlă de whisky fin. Dacă… dar mi-e și frică să mai… să mai zic ceva! Vă rog eu frumos, mă duc și mă recompensez, vă iau ceva bun, o sticlă de whisky, un cart de țigări! Ce credeți dumneavoastră. Niște bani dacă e cazul.
Polițist: bani… credeți dumneavoastră, că puteți să oferiți unui polițist să vă dea permisul înapoi? Sincer acuma. Nu, o să vă întocmesc documentele, că nu am…
Taximetrist: Vă rog eu frumos! Hai să găsim o soluție, vă rog eu frumos!
Polițist:… Păi… spuneți ce soluție ar putea să existe! Care ar fi soluția!
Taximetrist: Pot să vă ofer niște bani?
Polițist: Ăăă… dacă îmi oferiți niște bani, ăsta o să mi-i dați cu titlul de mită! Și mita, conform codului penal, se pedepsește!”
Taximetristul a căzut în capcană
Este un fragment din lungul dialog purtat între șofer și polițist. Primul ar fi trebuit să realizeze că polițistul nu face altceva decât să-l „tragă de limbă”, ca să spună concret că este dispus să ofere bani pentru a rămâne cu permisul.
Șoferul nu a apucat să dea „șpaga”, dar pentru un dosar penal este suficientă și intenția dovedită: acesta este motivul pentru care omul legii a tot insistat să afle în ce ar consta „recompensa”.
Deznodământul discuției a cântărit „greu” în replica de final a polițistului, care a trecut de la limbajul amical la cel oficial: „Îmi dați bani cu titlu de mită și mita, conform codului penal se pedepsește”. Acest lucru a validat scopul agentului.
Taximetristul a rămas și fără permis și s-a ales cu dosar penal pentru dare mită. Șoferul a primit o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, dar și 80 de zile de muncă în folosul comunității, la un liceu, informează ziare.com.