Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Misterul din “Cina cea de Taină”. De ce apare căzută solnița de sare în celebra pictură a lui Leonardo da Vinci

17 octombrie 2022
in Timp liber

Leonardo da Vinci este un nume care simbolizează cel mai bine epoca Renașterii, iar picturile sale lui sunt cunoscute în toată lumea. A fost contemporan cu artiști precum Rafael și Michelangelo, iar geniul său unic a fost prezent în aproape toate domeniile de care s-a preocupat, lăsând o moștenire semnificativă și în știință, nu numai în domeniul artei.

Da Vinci, unul dintre cei mai influenți artiști din istorie, a inserat în unele lucrări ale sale anumite elemente care conțin un fel de mesaje „ascunse”, descifrate acum de specialiști.

De exemplu, în celebra pictură „Cina cea de Taină” apare un detaliu interesant: solnița răsturnată de lângă Iuda.

Potrivit, incredibilia.ro, este posibil ca acest detaliu să reprezinte credința conform căreia sarea vărsată aduce probleme, deoarece pictura reprezintă momentul în care Iisus spune că unul dintre cei de față îl va trăda.

Urmatorul Articol

Val de frig extrem chiar la început de iarnă! Anunțul făcut de meteorologi

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Noua formulă de calcul a vechimii pentru pensie: Ce se schimbă din 2026 și cum se vor conta anii de muncă

04

Avem imaginile bombă cu Lili Sandu! A pozat goală când era tânără, dar acum trecutul a ajuns-o din urmă! Iată care sunt pozele pe care le-ar vrea șterse

06

Un nou simptom COVID care se vede pe pielea copiilor. Medicii semnalează o nouă formă a virusului

11

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact