Ministrul Economiei a făcut anunțul așteptat de toți românii. Când se redeschid mall-urile

Ministrul Economiei a făcut anunțul așteptat de toți românii. Când se redeschid mall-urile

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat luni seară că la jumătatea lunii iunie s-ar putea deschide mall-urile, ca urmare a scăderii numărului de infectări.

Ministrul Economiei a vorbit și despre o „liberalizare” la întoarcerea în țară, spunând că românii întorși din străinătate nu vor mai fi nevoiți să stea în carantină timp de 14 zile.

„Aș numi așa de o zonă a liberalizării de întoarcere în țară. Eu sunt oprimist că începând cu 15 iunie nu va mai fi nevoie de această intrare în izolare, după ce revii în țară. Vrem să relaxăm și mai mult măsurile. Nu vorbesc doar de Bulgaria și Grecia, ci și de țările care au o incidență a cazurilor mică.
Mâine, (n.r. marți) la ora 3, am o întânire cu reprezentanții mall-urilor. Mi s-ar părea normal că dacă relaxăm și lucrurile merg bine, să putem ca la finalul acestor 2 săptămâni, să deschidem magazinele. Vrem să aducem viața la normalitate mai repede”, a declarat Virgil Popescu, la TVR 1.

În prezent, este suspendată temporar activitatea de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale cu suprafaţa construită mai mare de 15.000 mp, în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici.

Sunt exceptate vânzarea produselor alimentare, veterinare, farmaceutice, a produselor şi serviciilor de optică medicală şi a serviciilor de curăţătorie; vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului; activitatea desfăşurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului.