Unii spun că e mai bine mai târziu decât niciodată. Alții sunt dezamăgiți pentru că abia după 27 de ani se face dreptate. Dar uităm că așa funcționează justiția în România. Procurorii și-au făcut treaba, urmează decizia judecătorilor. Câți ani vor mai trece până vom afla sentințele?
Ion Iliescu, Petre Roman, Miron Cosma, Virgil Măgureanu, alături de alte persoane, au fost trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității. S-a stins acel zâmbet perfid, zâmbetul unui „om de bine”, de pe fața lui Ion Iliescu. I-a numit golani pe tinerii care manifestau pașnic împotriva comunismului, apoi a chemat hoardele de mineri să facă ordine. Există oare în sufletul acestui om măcar o fărâmă de remușcare, de regret, pentru faptele de „eroism” ale minerilor, din acele zile de tristă amintire?
Se strânge lațul în jurul celor care au adus o imensă pată pe imaginea României, acea rușine numită Mineriada din 13-15 Iunie 1990. Finalmente, după atâția ani, Ion Iliescu este chemat să răspundă pentru felul în care a înțeles el ideea de democrație. Să chemi o hoardă de animale sălbatice pentru a-i ataca pe cei care nu sunt de aceeași părere cu tine, iată cum înțelegea șeful statului să respecte drepturile omului. Să nu uităm rolul Televiziunii publice din acele vremuri. Televiziunea a fost mereu un instrument de manipulare a maselor, într-o ţară unde oamenii nu erau obişnuiţi să accepte şi alte păreri. Au fost educaţi, instruiţi, timp de 50 de ani, că singura regulă a unei societăţi este unanimitatea părerilor. Un singur partid, o singură opinie, o singură televiziune, nu existau alternative, pentru că orice alternativă ducea la „destabilizarea societăţii”.
Imaginile cu Ion Iliescu mulțumind minerilor, după ce aceștia au trimis în spitale mii de tineri, au fost văzute de o țară întreagă. Nu putem să trecem peste faptul că acest om a fost, timp de trei mandate, președintele românilor, ales mereu democratic. Cum putem explica acest paradox? Oamenii știau ce făcuse Iliescu la Mineriadă, tot globul văzuse imaginile terifiante de pe străzile Bucureștiului și totuși românii l-au ales, nu o data, ci de trei ori, în fruntea țării. Nu ar strica un moment de reflecție asupra modului în care știm să ne alegem conducătorii.
Miza procesului în care va fi judecat Ion Iliescu și acoliții săi este una foarte mare. Unii vor spune că acum este prea târziu, că oricum omul este bătrân și nu poate fi aruncat la această vârstă în pușcărie. Rezultatul acestui proces va fi unul foarte important mai ales pentru viitor, pentru că trecutul, oricât de dureros ar fi pentru cei care au fost bătuți cu sălbăticie în timpul Mineriadei, nu mai poate fi reparat. Mulți oameni nevinovați au fost bătuți doar pentru că în acele zile treceau prin centrul capitalei, sau pentru că aveau un aer de intelectuali, în timp ce minerii lansau celebrul slogan „noi muncim, noi nu gândim”.
Pentru toate acele atrocități, pentru moartea atâtor oameni nevinovați, pentru sălbăticia cu care a fost suprimată o manifestație pașnică, cei vinovați trebuie să plătească. Chiar dacă au trecut 27 de ani de la acele triste evenimente, dreptatea trebuie făcută. Inculpații de astăzi ne-au râs în față atâția ani, s-au îmbogățit și își vedeau liniștiți de viețile lor, dar, mai devreme sau mai târziu, vine un moment când trebuie să dai socoteală. Nu vrea nimeni răzbunare, doar să se facă dreptate.
Cristian Huluban
