Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Marcel Vela anunță o nouă ordonanță militară. Măsurile au fost deja discutate cu Patriarhia Română

14 aprilie 2020
in Actualitate

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi, la Azuga, că, în urma unor discuţii cu Patriarhia Română, au fost stabilite măsuri pentru a permite credincioşilor „să se bucure” de sărbătoarea de Paşte, potrivit Agerpres.

„Astăzi vom anunţa nişte măsuri pe care le-am luat împreună cu Patriarhia Română, astfel încât să venim în întâmpinarea celor care sărbătoresc Sfintele Paşti şi cred că vor înţelege faptul că am depus toate eforturile astfel încât şi credincioşii, şi clericii să fie protejaţi, dar, în acelaşi timp, să se bucure şi de Sfintele Paşti şi de lumină”, a declarat Vela.

Întrebat de jurnalişti cât vor mai dura restricţiile pentru cetăţeni, el a spus că nu se poate face o estimare în prezent.

„Nu pot să fac acum estimări pe durata restricţiilor, pentru că tot ceea ce decidem se face în urma unor analize pertinente, făcute cu celeritate de către specialişti. Totul este acum impropriu pentru a estima date exacte, (…) având în vedere că totul depinde de dinamica şi de evoluţia infecţiei cu coronavirus”, a explicat Vela.

Urmatorul Articol

Programa pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat a fost schimbată. Va conține doar materia din primul semestru

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Ce pensie primește un român care a lucrat doar 5 ani

03

Pensionarii care primesc bani în plus în fiecare lună: Anunțul făcut de Casa Națională de Pensii Publice

28

Comuna superbă din România care a rămas aproape pustie. De ce au plecat tinerii: „Acum ce să facă?”

29

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact