Cassie Hilt este o bloggeriță, ea este în spatele unui site care se numește ,,The Chronicles of Mothehood” (Cronicile Maternității), dar ea mai este și mama a trei copii, inclusiv un nou-născut. Așa că știe ce înseamnă ,,viața în tranșee”, adică viața de mamă a trei copilași, încă foarte mici.
Așa că, atunci când soțul ei i-a făcut cu telefonul său această poză, Cassie dormind cu fiica ei, femeia a știut că, deși nu era o poză extraordinară, deși nu purta machiaj, era o imagine pe care o va prețui toată viața, iată cum a explicat chiar ea adevărul din spatele acestei imagini, îi traducem cuvintele:
,,M-am trezit dimineață și am găsit poza asta în telefonul meu. Vedeți voi, acum eu sunt în tranșee. Tranșeele nou-născuților, adică. Dar în acea noapte era rândul soțului meu să se trezească noaptea să meargă la bebeluș. Și după ce l-a hrănit, l-a schimbat și l-a adormit, mi-a făcut această poză, alături de fiica mea, care s-a strecurat în patul nostru cândva în acea noapte.
În mod normal dacă văd o poză cu mine pentru care nu am pozat, nu aș posta-o în viața mea pe internet, și, în mod normal mă supăr pe oricine îmi face poze fără să știu. Dar de această dată e cu totul diferit. Ultimele săptămâni au fost grele. Suntem epuizați. Tot. Timpul. Zilele sunt pline doar cu vase murdare, pampers, șters lacrimi. Nici nu am timp să fac duș zilnic.
Ochii îmi sunt umflați din cauza lipsei de somn, mai toate hainele mele au tot felul de pete de vomă, sau mâncare, pe ele. Părul meu e mereu făcut într-un coc ,,de mamă”. Machiajul meu nu mai există. Iar această poză arată toate astea. Nu e strălucitor, dar e o poză a celei mai grele meserii care există: aceea de mamă.
Vreau să îmi amintesc această fază a vieții mele. Și am nevoie de poza asta pentru a-mi aminti, pentru că, uneori, când ești ,,în tranșee”, uiți că, la un moment dat, îi vei duce dorul. Nu îmi va fi dor de nopțile nedormite, ci să simt piepturile lor micuțe respirând alături de mine, în timp ce degețelele lor se țin de degetele mele, să îi țin în brațe, să îi legăn până adorm.
Nu îmi va fi dor de crizele de plâns, ci de capacitatea pe care o am de a-mi calma copiii printr-o simplă îmbrățișare și printr-un sărut pe frunte.
Nu îmi va fi dor de curățarea laptelui vărsat, ci de capacitatea de a curăța doar cu săpun și detergent lucrurile urâte care se petrec cu ei.
Nu îmi va fi dor să mă trezesc cu gâtul înțepenit din cauză că am dormit în același pat cu copiii, dar îmi va fi dor să mă trezesc cu fețele lor alături de a mea, dimineața.
Aceasta e faza pe care vreau să mi-o amintesc. Faza de mamă. Deși e epuizant, nu vreau să uit niciodată.
Așa că să amintiți partenerului vostru de viață să vă facă astfel de poze. Să fiți mândre de ele. Acestea sunt momentele pe care veți dori să nu le uitați.”
Sursa: InspireMore