O femeie a povestit pe internet cum a ajuns să fie mamă când deja își pierduse speranța, povestea ei e cutremurătoare.
,,L-am întâlnit pe Matei când mă așteptam cel mai puțin. Doi prieteni ne-au cuplat. Matei era văduv și avea o fetiță de 3 ani. La prima întâlnire, mă gândeam că dacă totul merge bine, voi primi totul, un soț și un copil pe care mi-l dorisem foarte mult. Încercasem ani la rândul să concep un copil cu fostul soț și am descoperit că nu pot avea copii.
După trei luni de întâlniri, am cunoscut-o pe Alina, fiica lui Matei. Țin minte și acum ziua aceea. Alina, stând pe umerii tatălui ei, m-a lovit cu picioarele în cap, fără să vrea. Și-a cerut scuze în cel mai adorabil mod.
Am fost și la mare împreună. Și acum mai avem poza aceea. Eu radiind de fericire, ținând-o pe Alina în brațe în costumul ei haios de sirenă și Matei îmbrățișându-ne pe amândouă.
Cinci luni mai târziu ne-am căsătorit. Toți trei.
Toată lumea mă întreabă dacă e greu să iubești copilul altei femei. Știți ce a fost greu? Să renunț la viața mea solitară, să mă mut în casa lui, pe care o construise alături de altă femeie. A fost greu să am o familie instant.
Nu am trecut prin 9 luni de sarcină. Nu am fost să caut landou. Nu am organizat camera bebelușului. Nu am trecut prin faza de la noi doi, la noi trei.
A fost greu să o iubesc pe Alina? Mi-am dorit un copil atât de mult încât cred cu tărie că ar fi fost imposibil să nu o iubesc. Mă uit la ea și îmi saltă inima când o văd fericită.
În afară de lovitura aceea cu piciorul pe care mi-a aplicat-o când ne-am cunoscut, Alina m-a pus la încercare într-o zi. Am certat-o când am observat că și-a lăsat jucăriile în sufragerie. M-a curentat când am auzit “Nu ești mama mea adevărată”.
I-am răspuns repede că sunt mama ei. Nu sunt prima ei mamă, dar sunt o mamă foarte adevărată. Și sunt mama ei acum. M-a luat în brațe plângând.
Alina nu și-a uitat mama. Vorbim despre mama ei, i-am pus poze cu ea în camera ei. Mi-e greu să mă uit la pozele acelea. Mă simt tristă, ca o intrusă.
Într-o zi, după ce am luat-o de la grădiniță mi-a spus că nu credea că o să mai aibă o mami vreodată. I-am răspuns că nici eu nu credeam că o să am o fiică. M-a copleșit cu săruturi pe obraz.
Nu-mi pare rău că nu am văzut-o când s-a născut, când era un boț de carne roz cu câteva fire de păr pe capul acela perfect. Nu-mi pare rău ca n-am fost alături de ea când i-au ieșit primii dințișori.
Acum știu tot ce se poate despre ea. Îi plac sendvișurile cu cașcaval și macaroanele cu brânză. Are un prieten imaginar și nu-i mai place sclipiciul pentru că e de bebeluși.
Dacă totul va fi bine, am să o ascult vorbind de primul ei sărut, am să o văd la facultate și voi sta alături de ea când își va ține în brațe primul copil.”
Sursa: cultural.bzi
