Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Luna iunie începe cu ploi și furtuni. Anunțul meteorologilor

1 iunie 2020
in Actualitate, Recomandate de Editor

Meteorologii au anunţat că până miercuri, la ora 23.00, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului.

Conform ANM, până miercuri, la ora 23.00, în cea mai mare parte a ţării, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii.

”Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului pe parcursul zilei de duminică (31 mai), se vor înregistra cantităţi de peste 15…25 l/mp şi pe arii restrânse 30…40 l/m”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, duminică (31 mai), la munte, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 70 – 80 km/h, iar la altitudini mari vor fi rafale de peste 90 km/h şi trecător se vor semnala precipitaţii mixte.

Local şi temporar, intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului cu viteze de 45 – 55 km/h.

Urmatorul Articol

Dublarea alocațiilor. Anunț de ultimă oră

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Pensia de urmaș în 2026: cine are dreptul, ce condiții se aplică și ce sume se acordă

19

Avem imaginile bombă cu Lili Sandu! A pozat goală când era tânără, dar acum trecutul a ajuns-o din urmă! Iată care sunt pozele pe care le-ar vrea șterse

06

Noi facilități pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat

22

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact