Emeric Ienei, creatorul celei mai seducătoare echipe din istoria fotbalului românesc, împlinește astăzi 80 de ani. Este ziua celui denumit lordul fotbalului românesc, titlu cucerit prin educație, bun simț și eleganță.
Când spui Emeric Ienei, gândul te duce automat la acea noapte magică pentru fotbalul românesc, când Steaua câștiga Cupa Campionilor Europeni. Pe gazon, Ilie Bărbulescu se repezise să ia cupa înainte de ceremonia oficială, parcă pentru a fi sigur că prețiosul trofeu va lua drumul României. Ceilalți jucători formaseră un adevărat meleu al victoriei, fericiți pentru performanța realizată. În mijlocul acelei euforii, un om rămăsese calm, echilibrat, fără să se exteriorizeze. Îmbrăcat impecabil, ca întotdeauna, Nea Imi s-a mărginit doar să ridice brațele, acest gest fiind, în opinia sa, suficient pentru a marca acea victorie istorică. Așa a fost mereu, așa și-a învățat jucătorii, să nu facă nuntă după victorie și nici înmormântare după o înfrângere.
Dacă în cazul altor fotbaliști sau antrenori, reacțiile din teren sau de la marginea lui erau dictate de pasiune, de o personalitate debordantă, în cazul lui Ienei educația a fost cea care-i dicta acțiunile. Ca fotbalist, deși juca pe un post unde de regulă sunt folosiți jucători mai duri, cel de mijlocaș defensiv, Ienei a fost tot timpul un fotbalist elegant, reușind să desfacă jocul adversarilor prin intuiție și clarviziune.
Când a trecut pe banca tehnică, a impus același stil, remarcându-se atât prin stilul ofensiv imprimat echipelor sale, cât și pentru felul în care îi trata pe fotbaliști. Respectul se câștigă prin felul în care îi tratezi pe cei din jur, iar Nea Imi a fost un adevărat exemplu în acest sens. A reușit să se impună nu prin duritate, ca majoritatea tehnicienilor, ci prin înțelepciune. A ascultat mereu și alte păreri, iar dacă ajungea la concluzia că unele sunt mai bune decât a lui, recunoștea acest lucru bărbătește, fără ranchiună.
Pentru că tot se apropie un meci important al tricolorilor, cel cu Danemarca, să ne aducem aminte cum au spulberat tricolorii din Generația de Aur o foarte puternică echipă daneză în 1989, cu puțin înainte de Revoluție. A fost un 3-1 superb, un meci în care băieții noștri au revenit extraordinar, după ce au fost conduși încă din minutul 6 prin golul lui Povlsen. Nea Imi a dat semnalul ofensivei totale, așa cum făcea și la Steaua și astfel s-a reușit acel rezultat care a dus România la un turneu final, după 20 de ani de absență. Atunci a început perioada de aur a fotbalului românesc la nivel de echipă națională, iar meritele lui Ienei sunt incontestabile.
Astăzi, retras la Oradea, Nea Imi așteaptă o nouă performanță din partea tricolorilor, vrea să vadă echipa națională la turneul final din Rusia. Și poate ar fi bine ca tricolorii de astăzi să asculte vorbele unuia care știe ce înseamnă mentalitatea de învingător. Olăroiu, când era antrenorul Stelei, la un meci cu Betis Sevilla, adică în orașul unde Nea Imi atinsese Everestul fotbalului european, l-a rugat pe acesta să spună câteva cuvinte jucătorilor, înaintea partidei. Bătrânul antrenor i-a privit pe băieți și le-a spus doar atât: toți antrenorii vă cer să muriți pe teren…eu vă spun să trăiți acest joc, să va bucurați de fotbal! Acesta a fost mereu crezul omului care a câștigat cel mai prețios trofeu din istoria fotbalului românesc, aceasta a fost filozofia după care s-a condus în toată cariera sa.
La mulți, mulți ani, Nea Imi!
Cristian Huluban
