Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

La 39 de ani arăta așa, are 4 copii. După ce a cheltuit 250.000 de euro pe operații estetice a devenit o bombă. Uite cum poate să arate, nici mama ei nu o mai recunoaște

22 mai 2018
in International

Amanda Love voia încă de când era copil să fie o păpușă Barbie, ca cele cu care se juca, iată ce a mărturisit: ,,Îmi plăcea să mă uit la Baywatch, Pamela Anderson era idolul meu și îmi doream să arăt ca ea”.

Imediat după ce a născut prima dată, Amanda și-a făcut și prima operație estetică, deși iubitul de atunci nu era de acord cu schimbările pe care femeia dorea să le facă asupra propriului corp. În prezent, actualul soț o încurajează 100%.

Fiica cea mare a Amandei, în vârstă de 18 ani, spune: ,,Lumea spune mereu că suntem surori, că avem aceeași vârstă”, deși a mărturisit că la început nu era de acord ca mama ei să își mărească sâni pentru ce-a de-a patra oară!

Pentru Amanda, viața de familie și ritualurile pe care le face zilnic pentru a se menține frumoasă îi ocupă tot timpul, deoarece cea din urmă activitate îi și oferă principala sursă de venit. După ce a postat pe Instagram imagini după prima operație estetică a reușit să folosească această rețea de socializare pentru a strânge bani pentru următoarele modificări pe care le plănuiește.

Iată prin ce a trecut Amanda și cum arată ea acum:

https://rol.ro/wp-content/uploads/2018/05/WWW.DOWNVIDS.NET-My-Mom-Turns-Me-PREPPY-online-video-cutter.com_.mp4
Urmatorul Articol

E oficial, se schimbă totul! Toți elevii trebuie să afle! Mai mulți ani de școală: câte clase obligatorii vor face

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Avem imaginile bombă cu Lili Sandu! A pozat goală când era tânără, dar acum trecutul a ajuns-o din urmă! Iată care sunt pozele pe care le-ar vrea șterse

06

Cum alegi perdele, draperii și jaluzele pe comandă ca să schimbi complet atmosfera casei

23

Ajutor financiar în două tranșe pentru pensionari! Sumele sunt cuprinse între 600 și 1.000 de lei, în funcție de pensie

20

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact