Ideea de a folosi un cuvânt secret pentru a verifica dreptul de acces al unei persoane într-un anumit loc este mult mai veche decât calculatoarele. Istoricul grec Polybius descria, în secolul al II-lea î.Hr., modul în care armata romană folosea un „cuvânt de recunoaștere” transmis pe o tăbliță de lemn prin unitățile militare, pentru ca soldații să poată distinge un camarad de un posibil intrus.
Parola a ajuns în lumea calculatoarelor abia în anii 1960, odată cu dezvoltarea sistemului CTSS la Massachusetts Institute of Technology, unul dintre primele sisteme care permiteau mai multor utilizatori să lucreze pe același computer, fiecare cu propriul cont protejat printr-o parolă. În 1966, o eroare de administrare a expus fișierul cu parolele acestui sistem, un incident care a impulsionat dezvoltarea metodelor de stocare securizată a parolelor.
Astăzi, parolele nu mai sunt păstrate ca text simplu, ci prin funcții criptografice, hashing iterat și tehnici suplimentare de protecție. Recomandările actuale pun accent pe lungimea parolei și pe evitarea reutilizării acesteia pe mai multe conturi, în timp ce managerii de parole și tehnologii precum passkeys oferă alternative la memorarea manuală a secretelor.
