Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Ionuț are 28 de ani și a crescut la ORFELINAT. MAMA lui NU l-a vrut și l-a ABANDONAT! Încercat de greutățile vieții, băiatul NU s-a dat bătut. INCREDIBIL ce face ZILNIC acest băiat

29 mai 2017
in Actualitate

Abandonat după naștere și crescut prin orfelinate, cu un diagnostic de HIV ce s-a dovedit greşit, a urmat cursurile unui master la Universitatea din Bucureşti, face voluntariat la Ambulanță şi a mers să ajute în Nepal.

Ionuţ nu vorbeşte mult. Abia reuşeşti să-l faci să spună ceva despre primii ani ai vieţii sale. Băiatul înalt, cu privire limpede şi directă, a văzut multe rele în viaţa lui. A trecut prin locuri urâte, pline de nesiguranţă şi răutate. Mama lui l-a părăsit într-un pătuţ din Maternitatea Bicaz, a fost botezat acolo de o doctoriţă cu suflet mare şi drumul vieţii lui a pornit de la un Leagăn al statului şi a trecut prin mai multe la orfelinate.

Mesajul Părintelui Chiril de la Muntele Athos pentru poporul român

28 noiembrie 2024

Vouchere sociale – a treia tranșă. Guvernul a anunțat când intră banii

19 octombrie 2022

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16 mai 2025

Sfântul Dumitru – tradiții și obiceiuri. Ce nu este bine să faci niciodată în ziua de 26 octombrie

25 octombrie 2022

La 18 ani, când şi-a căutat mama, femeia l-a respins categoric. Ani de zile, Ionuţ a fost împărţit ca o marfă între case de copii, şcoli şi spitale ca de la Ana şi Caiafa. A fugit şi s-a întors, a mâncat bătaie, a învăţat, a scris, a lăcrimat, a iubit, a fost iubit la rândul lui şi şi-a adunat toată voinţa pentru a-şi croi viitorul. Şi spune că, în aceşti ani, a descoperit că poate să creadă în bunătatea oamenilor, că oamenii merită salvaţi, că a întoarce binele făcut e, pe undeva, o plată pentru reuşitele tale şi că fără ajutorul unora dintre cei ce l-au înconjurat, poate că existenţa lui ar fi sfârşit într-o fundătură.

 

ionut-ursu-1-586x550

„Să spun despre mine? Nu prea am ce. Povestea mea e, aparent, ca a oricărui băiat de vârsta mea crescut de stat. Dar e în fiecare zi alta. E ca şi cum durerea ţi-ar schimba mereu înţelesul vieţii. Am fost un copil bolnăvicios, contactasem un stafilococ după naştere, iar până pe la opt ani tot făceam injecții cu Moldamin, un chin cumplit, și abia pe la zece ani am fost trimis la şcoală. Atunci, la analize, mi-au spus că am virusul HIV, că n-o să mai scap de el niciodată şi vreo şapte ani am trăit, alături de alţi copii bolnavi, aşteptând să mor, însă ajutându-i pe cei mai mici cum puteam. Fugeam din cămin, mergeam prin piață, la muncă, la cărat mărfuri, făceam ce puteam, strângeam un ban și le cumpăram câte ceva dulce. Prin 2006, la centru a venit o directoare nouă care a cerut o nouă serie de teste şi aşa am aflat că rezultatul inițial era greșit, că eram de fapt, sănătos”, spune Ionuţ şi ţâţâie îngândurat din buze în semn de „ce să-i faci, asta-i viaţa“. Lipsit de dragostea părinţilor, dar îndrumat bine, băiatul a absolvit Liceul „Dimitrie Leonida“ din Piatra Neamț şi, pentru că în anii lungi în trăiţi sub spectrul unei boli mortale, călătorea deseori, în singurul fel posibil – în imaginaţie -, a ales geografia şi a reuşit să intre la facultatea de profil a Universităţii din Bucureşti, la buget, a absolvit şi apoi la un program de master.

Spune însă că doar mersul la cursuri nu i-a fost de ajuns ca semn a reuşitei şi că, încă din primul an de facultate, a decis să devină voluntar la Ambulanţă. S-a înscris pe o listă, a telefonat, a bătut oamenii la cap şi, după un examen dificil, a fost acceptat. A urmat cursuri de pregătire jumătate de an, a urmat un alt examen, iar de atunci şi până acum face gărzi voluntar alături de echipajele medicale de la Ambulanţa Bucureşti, în paralel cu facultatea.

Sursa: avantaje.ro

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Medicii avertizează: Nu mai MÂNCAȚI aceste tipuri de pește! Conțin MERCUR și PLUMB

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Plata pensiilor în România. Avertisment oficial de la Finanțe: Moment de incapacitate financiară

28

Avem imaginile bombă cu Lili Sandu! A pozat goală când era tânără, dar acum trecutul a ajuns-o din urmă! Iată care sunt pozele pe care le-ar vrea șterse

06

Rugăciunea mamei care te scoate şi de la fundul mării! Aceasta este:

23
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici