Ioana Mihăilă: „Măsurile care se aplică de la 1 august au legătură strictă cu incidenţa…”

Ioana Mihăilă: „Măsurile care se aplică de la 1 august au legătură strictă cu incidenţa…”

Ministrul Sănătății a făcut noi precizări în legătură cu măsurile care vor intra în vigoare de la 1 august 2021. Ioana Mihăilă a declarat că noile măsuri se iau în funcție de incidența cazurilor Covid.

Ioana Mihăilă a precizat, cu privire la măsurile care ar putea fi aplicate de la 1 august, că acestea vor avea loc cu incidenţa îmbolnăvirilor de COVID-19. Dacă incidența va crește peste 2 la mie, atunci se va reveni la restricţiile din 1 iulie, iar dacă aceasta creşte peste 3 la mie, atunci se revine la măsurile din 1 iunie.

„Trebuie să înţelegem că orice fel de relaxare este condiţionată de testare sau vaccinare şi, evident, de purtarea măştii, dacă vorbim de spaţiile închise”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

„Măsurile care se aplică de la 1 august, spre deosebire de ce s-a întâmplat până acum, au legătură strictă cu incidenţa, în sensul că dacă incidenţa creşte peste 2 la mie, se revine la măsurile din 1 iulie, iar dacă creşte peste 3 la mie, se revine la măsurile din 1 iunie.

Acesta este principiul general şi trebuie să înţelegem că orice fel de relaxare este condiţionată de testare sau vaccinare şi, evident, de purtarea măştii, dacă vorbim de spaţiile închise”, a afirmat Ioana Mihăilă, chestionată după şedinţa de marţi a coaliţiei dacă a fost de acord cu măsurile de relaxare adoptate luni în CNSU.