Mai multe state cunoscute pentru destinațiile turistice de vară preferate de români au anunțat deja deschiderea sezonului estival, chiar dacă la nivel european, așa numitul certificat verde privind COVID-19 va deveni general aplicabil după data de 1 iulie.
Reguli de călătorie în Bulgaria
Bulgaria a decis să nu condiționeze în niciun fel intrarea pe teritoriul ău pentru români, în condițiile în care sectorul turistic se bazează pe turiștii proveniți din România. Pe de altă parte, alte state precum Grecia, Turcia sau Italia continuă să impună anumite condiții.
Chiar și așa, se așteaptă ca deplasarea românilor să fie ușurată după data de 1 iulie, când în statele Uniunii Europene va intra în vigoare “pașaportul verde”, pe care șapte țări din blocul comunitar îl utilizează deja.
Cetățenii români care sosesc din România pot intra în Republica Bulgaria fără a fi obligați să prezinte alte documente în afara celor de călătorie.
Cetățenii români care sosesc din alte țări decât România pot intra în Republica Bulgaria cu condiția prezentării, pe lângă documentele de călătorie, a unuia dintre următoarele documente:
a) un document care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva COVID-19. Schema de vaccinare se consideră a fi îndeplinită prin efectuarea numărului corespunzător de doze de vaccin împotriva COVID-19, conform anexei I din ordinul Ministrului Sănătății din Bulgaria (https://www.mh.government.bg/media/filer_public/2021/05/27/zapoved-rd-01-374-27-04-2021.pdf) și trecerea unui termen de 14 zile de la data efectuării ultimei doze. Este luată în considerare și administrarea combinată a unei doze unice de vaccin Vaxzevria/Astra Zeneca și a unei doze unice de vaccin Pfizer-BioNTech.
Documentul trebuie să conțină numele persoanei (scris cu caractere latine, conform documentului de călătorie utilizat la intrarea în Republica Bulgaria), data nașterii, datele la care au fost efectuate dozele de vaccin, denumirea comercială și numărul de identificare a lotului vaccinului efectuat, denumirea producătorului/posesorului licenței de utilizare, statul emitent și denumirea organului competent care a eliberat documentul.
b) (pentru persoanele care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au vindecat) un document care atestă un rezultat pozitiv al unui test PCR sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19, conform anexei II din ordinul Ministrului Sănătății din Bulgaria (https://www.mh.government.bg/media/filer_public/2021/05/27/zapoved-rd-01…), efectuat cu maximum 180 de zile și minimum 15 zile înainte, conform datei efectuării testării înscrise în document.
Documentul (rezultatul testului PCR sau rapid antigen) trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (conform documentului de călătorie utilizat la intrarea în Republica Bulgaria), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumire, adresă sau alte date de contact), data la care a fost efectuată testarea PCR sau testul rapid antigen pentru COVID-19, înscrise cu caractere latine („PCR” sau „RAT”) și rezultatul pozitiv („Positive”), care să permită interpretarea documentului.
c) un document care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19 dintre cele menționate în anexa II din ordinul Ministrului Sănătății din Bulgaria (https://www.mh.government.bg/media/filer_public/2021/05/27/zapoved-rd-01…), efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii, considerate de la data efectuării testării, înscrisă în documentul respectiv.
Reguli de călătorie în Turcia
Începând cu data de 15 martie 2021, pasagerii curselor aeriene care sosesc în Republica Turcia au obligația de a completa formularul de intrare prin intermediul portalului register.health.gov.tr, cu maxim 72 ore înaintea îmbarcării. Formularul va fi prezentat la îmbarcare în format fizic (tipărit) sau electronic (pe telefonul mobil/tabletă). Ulterior completării formularului va fi emis codul HES, în baza căruia călătorii vor putea avea acces la transportul intern și cazare. În situația în care pasagerii nu au completat anterior călătoriei formularul sus-menționat, aceștia vor fi sprijiniți de către reprezentanții companiei aeriene pentru completarea acestuia.
Este necesară completarea formularului de intrare în Turcia indiferent de modalitatea de transport utilizată, rutieră, aeriană sau navală. Completarea formularului nu este obligatorie pentru pasagerii aflați în tranzit aeroportuar. Persoanele care au obținut în prealabil codul HES au obligația de a completa și formularul (fiind o aplicaţie distinctă).
La data de 31 mai 2021, autoritățile turce au anunțat noi măsuri aplicabile călătoriilor în acest stat:
1. Persoanele care sosesc din sau care au călătorit în Afganistan, Bangladesh, Brazilia, Africa de Sud, India, Nepal, Pakistan sau Sri Lanka în ultimele 14 zile trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de intrare, fiind necesară respectarea măsurii de carantină pentru o perioadă de 14 zile, în locuri special amenajate și indicate de Prefecturile competente. De asemenea, la finalul perioadei de carantină este necesară efectuarea unui test molecular tip PCR, iar dacă rezultatul acestuia este negativ, măsura se suspendă. În caz contrar, persoanele ale căror teste au rezultate pozitive vor fi plasate în izolare, măsura putând fi suspendată numai după efectuarea unui nou test, al cărui rezultat să fie negativ, după a 14-a zi de izolare.
2. Persoanele care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Iran, Egipt și Singapore trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de intrarea în țară.
3. Măsuri aplicabile persoanelor care sosesc din celelalte state care nu au fost menționate la punctele 1 și 2 de mai sus:
Testul molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai trebuie prezentat de către persoanele care sosesc pe cale rutieră, aeriană sau maritimă și nu se va impune măsura carantinei, dacă acestea prezintă un document emis de autoritățile statelor de domiciliu prin care dovedesc faptul că au fost vaccinate și că au trecut 14 zile de la efectuarea vaccinului (schema completă a vaccinării) sau prezintă un document oficial care atestă că au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni.
Persoanele care nu pot prezenta dovada infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau a vaccinării, trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în țară sau al unui test rapid antigen, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii în Turcia.
Reguli de călătorie în Grecia
În perioada 19.04.2021-07.06.2021, intrarea pe teritoriul Republicii Elene prin punctele de trecere a frontierei Promachonas, Ormenio, Evzoni și Nymphaea se poate efectua în următoarele condiții:
prezentarea unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, de un laborator atestat de autoritatea națională competentă. Certificatul cu rezultatul negativ al testării (redactat în limba engleză) trebuie să conțină numele, prenumele, numărul pașaportului sau al cărții de identitate a persoanei testate;
prezentarea dovezii de efectuare a unui vaccin autorizat împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut minimum 14 zile de la efectuarea rapelului (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie redactat în limba engleză;
prezentarea unei dovezi emisă de către un laborator autorizat de statul de proveniență prin care se confirmă faptul că persoanele au fost diagnosticate pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă. Documentul care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 poate fi redactat în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă;
obținerea unui rezultat negativ la testarea rapidă pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 care se efectuează în punctul de trecere a frontierei terestre de către unitățile mobile ale Secretariatului General de Protecție Civilă şi ale Organizaţiei Naţionale de Sănătate Publică (EODY). Accesul va fi permis numai persoanelor care vor obţine un rezultat negativ al testului (rezultatul se eliberează pe loc);
prezentarea formularului PLF (Passenger Locator Form), cu cod QR, acesta fiind considerat un document necesar pentru intrarea pe teritoriul Republicii Elene, pe orice cale de acces (se completează pe pagina de internet http://travel.gov.gr).
Reguli de călătorie în Italia
La data de 14 mai 2021, Ministerul Sănătății italian a emis o ordonanță care se va aplica în perioada 16 mai 2021 – 30 iulie 2021.
Potrivit actului normativ, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României (România fiind inclusă alături de alte state pe lista C din anexa 20 a Decretului Președintelui Consiliului de Miniștri din 2 martie 2021) au obligația de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze verificări rezultatul negativ al unui test molecular (tip PCR) sau de captură antigen pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 48 de ore anterior intrării pe teritoriul italian.
La intrarea pe teritoriul italian, persoanele care nu prezintă documentul menționat anterior au următoarele obligații:
să se supună măsurii de supraveghere sanitară și să efectueze autoizolarea, pentru o perioadă de 10 zile, la domiciliul sau reședința acestora;
după efectuarea celor 10 zile de autoizolare, să se supună unui test molecular sau antigen, de tip tampon, pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2.
Condiții de călătorie în Franța
Europenii vaccinaţi împotriva COVID-19 vor putea intra în Franţa începând din 9 iunie fără a prezenta un test negativ la coronavirus, a anunţat vineri ministrul transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari
Începând din 9 iunie, fluxurile de călători între Franţa şi ţările străine vor fi redeschise conform unor modalităţi care variază în funcţie de situaţia sanitară a statelor clasate prin culori (verde, portocaliu sau roşu) şi de vaccinare, se arată într-un document publicat vineri de guvern şi intitulat ‘Strategia de redeschidere a frontierelor’.
Persoanele care vin din zone ‘verzi’, în care intră toate ţările din spaţiul european, vor putea intra pe teritoriul Franţei făcând dovada vaccinării, iar cele nevaccinate vor trebuie să prezinte un test PCR sau antigenic negativ.
În schimb, călătorilor care vin din Marea Britanie sau Statele Unite li se va solicita un test negativ (PCR sau antigen), indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, se precizează în acelaşi document.
Condiții de călătorie în Spania
Începând cu 7 iunie 2021, toți pasagerii care sosesc din România pe cale aeriană trebuie să prezinte la intrarea în Spania, la alegere, unul dintre următoarele documente:
– un certificat care atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19 cu cel puțin 14 zile înaintea călătoriei;
– un test negativ PCR sau un test negativ antigen;
– un certificat de recuperare post-Covid (acesta poate fi un document eliberat de un serviciu medical la 11 zile de la depistarea infectării cu Covid. Acest certificat este valabil timp de 180 zile).
Copiii sub 6 ani nu sunt obligați să prezinte aceste documente justificative.
Condițiile de călătorie spre România rămân cele anunțate în data 27.05.2021 de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Spania trecând pe lista verde/lista țărilor cu risc epidemiologic scăzut.
Astfel, pentru persoanele care sosesc din Spania cu zbor direct, testul PCR nu mai este obligatoriu la îmbarcarea în aeronavele cu destinația România.
Pentru tranzitarea Franței pe cale terestră, atât spre Spania, cât și spre România, este obligatorie prezentarea unui test PCR realizat în ultimele 72 de ore.