Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Guvernul prelungeşte până la sfârşitul anului măsurile de prevenire a COVID-19

25 septembrie 2020
in Actualitate

Guvernul prelungeşte până la sfârşitul anului aplicarea mai multor măsuri care vizează sistemul de asigurări sociale de sănătate, inclusiv a celor destinate limitării răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 a fost prelungită până la sfârşitul anului

Printre măsurile care se vor aplica în România până la finele lui 2020 se numără acordarea pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României şi suportarea din bugetul FNUASS a serviciilor medicale şi medicamentelor pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi a complicaţiilor acestora, consultaţiile medicale la distanţă, prin mijloacele de comunicare, în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate, menţinerea valabilităţii biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv cele pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare.

”Guvernul României a aprobat Ordonanţa de Urgenţă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative. Actul normativ prevede prelungirea până la sfârşitul anului a unor măsuri care vizează sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu un impact pozitiv în limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 şi care au aplicabilitate până la data de 30 septembrie 2020, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020”, anunţă Executivul după şedinţa de joi.

Ce măsuri de prevenire a coronavirusului sunt incluse în Ordonanţa de Guvern?
– acordarea pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României şi suportarea din bugetul FNUASS a serviciilor medicale şi medicamentelor pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi a complicaţiilor acestora;

– contractarea de către casele de asigurări de sănătate a întregii sume alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu destinaţie servicii medicale spitaliceşti;

– menţinerea modalităţii de decontare lunară pentru unităţile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitaliceşti, în regim de spitalizare continuă, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III şi IV;

– decontarea serviciilor medicale acordate în unităţile sanitare în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activităţii efectiv realizate, dar nu mai mult de 8 consultaţii/oră/medic;

– consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare;

– posibilitatea ca medicii de familie să prescrie pentru pacienţii cronici medicamente restricţionate din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

– decontarea la nivelul realizat a serviciilor acordate de unităţile specializate, care furnizează consultaţii de urgenţă la domiciliu şi transport sanitar neasistat, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat;

– posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice, pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 după externarea din spital;

– decontarea la nivelul realizat a serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu şi serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat;

– decontarea serviciilor medicale acordate de sanatoriile/secţiile sanatoriale din spitale, care desfăşoară activitate, la nivelul indicatorilor realizaţi în limita valorii de contract, dacă se acoperă cheltuielile efectiv realizate sau, după caz, la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în limita valorii de contract, în situaţia în care valoarea indicatorilor realizaţi este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III şi IV;

– menţinerea valabilităţii biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv cele pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, biletelor de trimitere pentru specialităţi paraclinice, recomandărilor medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, precum şi a deciziilor de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, al căror termen de valabilitate expiră până la data de 31 decembrie 2020;

În ceea ce priveşte acordarea certificatelor şi indemnizaţiilor de concedii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin actul normativ s- a aprobat menţinerea alocării în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor pentru care s-a instituit măsura de carantină sau izolare, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Totodată, se impune şi menţinerea aplicabilităţii măsurilor instituite de către puterea legislativă prin Legea nr. 179/2020, respectiv:

– obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a deconta serviciile medicale acordate de unităţile sanitare care derulează programe naţionale de sănătate curative la nivelul realizat, prin acte adiţionale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii în care serviciile au fost acordate, inclusiv dacă a fost depăşit nivelul contractat;

– posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate pentru investigaţiile paraclinice şi de imagistică medicală efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 după externarea din spital şi pentru care furnizorii de servicii medicale paraclinice au evidenţe distincte, precum şi a pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, după încheierea lunii în care au fost acordate investigaţiile paraclinice, prin acte adiţionale;

– alocarea de sume suplimentare în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru decontarea programelor de sănătate curative, precum şi a investigaţiilor paraclinice, inclusiv de imagistică medicală menţionate mai sus, la nivelul realizat.

– decontarea serviciilor de dializă precum şi regularizarea trimestrială a acestora, din sumele suplimentare alocate în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate cu această destinaţie, se vor efectua ţinând cont de prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificarile si completarile ulterioare.

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Prognoza meteo iarnă 2020-2021: Când vin ninsorile în România?

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Carduri pentru alimente 2025: Data la care urmează să intre banii

11

Ce sumă trebuie să plătești lunar dacă vrei să cumperi vechime pentru pensie în 2025

16

Rugăciunea mamei care te scoate şi de la fundul mării! Aceasta este:

23
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici