Guvernul Florin Cîțu ar putea adopta în ședința de azi un proiect de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Ulterior proiectul trebuie aprobat în Parlamentul României.
Guvernul are pe ordinea de zi de joi, 18 februarie, un proiect de LEGE privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat vineri, după ce CSM a dat aviz negativ proiectului de desfiinţare a Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, că a semnat propunerea de proiect legislativ pentru desfiinţarea Secţiei, precizând că avizul este consultativ.
”Am decis să-l trimit mai departe”, a afirmat el, adăugând că desfiinţarea acestei secţii înseamnă o normalizare, că este un organ ineficient. Conform ministrului, ”scopul acestei secţii a fost acela de a pune presiune pe magistraţii oneşti, care şi-au făcut treaba şi care au avut un cuvânt de spus” cu privire la acele legi ale justiţiei din perioada 2017- 2018.
La data intrării în vigoare a prezentei legi Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se desființează, se spune în primul articol al proiectului de lege.
Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secției se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor competente potrivit legii, care continuă soluţionarea acestora.
Posturile aflate în schema de funcții și de personal a Secției la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind redistribuite în cadrul celorlalte secții ori în cadrul altor parchete, în funcție de necesități.
Începând cu data desființării Secției, procurorii din cadrul Secției, inclusiv cei cu funcții de conducere, revin la parchetele de unde provin.
Cum s-a creat SIIJ: în 2017 la inițiativa parlamentarilor PSD Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Şerban Nicolae, pentru a servi intereselor lui Liviu Dragnea si a apropiatilor sai. La acel moment CSM a avizat negativ această propunerea de infiintare, argumentand, printre altele, ca majoritatea instanțelor şi parchetelor au solicitat respingerea inițiativei legislative”.
Ce a facut și cât a cheltuilt SIIJ, potrivit lui George Sima, directorul de cabinet al ministrului Justiției: din octombrie 2018 până la finalul lui 2020, SIIJ nu a trimis în judecată niciun magistrat pentru corupție; funcționarea SIIJ în tot acest timp a costat 17.066.394 lei. SIIJ a întocmit, în intervalul 23.10.2018-31.12.2020, 2 rechizitorii pe an.
SIIJ a creat un dosar pe numele Laurei Codruta Kovesi, pentru a incerca blocarea candidaturii sale la sefia EPPO.
Pozițiile instanțelor şi pachetelor asupra desfiintarii SIIJ:: 85,47% dintre procurorii care şi-au exprimat punctul de vedere şi 72,22% dintre judecători care au răspuns în favoarea desființării SIIJ.
PSD va contesta la Curtea Constituţională desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), în cazul în care Parlamentul va adopta legea, a anunțat președintele formațiunii Marcel Ciolacu, relatează News.ro.
”Am anunţat public că o să votăm împotrivă. În cazul în care desfiinţarea acestei Secţii va trece de către Parlament o să atacăm la CCR cu argumentele care le avem în dotare.(…) Totuşi, Secţia Specială funcţionează, că este boicotată, că nu i se dau procurori, asta e cu totul altceva”, a afirmat Marcel Ciolacu miercuri seară, la România TV.
El a reamintit că PSD o făcut o greşeală în ceea ce priveşte modificările aduse la legile Justiţiei pentru că ”un demers corect” a fost lipsit ”de credibilitate şi de efecte” pentru că cei care au comunicat pe acest subiect nu au fost ”îndreptăţiţi”.
”Nu poţi, când ai o problemă cu Justiţia, să te transformi şi în luptătorul care salvează Justiţia”, a afirmat Ciolacu. Liderul PSD a comentat şi avizul pozitiv pentru desfiinţarea SIIJ dat de Consiliul Legislativ, instituţie condusă de fostul ministru PSD al Justiţiei Florin Iordache, promotor al schimbărilor aduse de PSD în domeniul Justiţiei.
”Este înalt funcţionar public şi-şi face meseria, asta este în fişa postului!(…) Eu nu pot să-l acuz pe domul Iordache. În postura în care s-a pus, ori îşi dădea demisia şi următorul ar fi avizat acest proiect de lege. În ceea ce priveşte constituţionalitatea, totuşi există CCR-ul”, a adăugat Ciolacu.