Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

FERMA LUASE FOC, dar imediat după ce FLĂCĂRILE cuprinseseră toată clădirea, au văzut o FIGURĂ URIAȘĂ care apărea din FUM. Ce s-a întâmplat peste câteva minute a ajuns în ziare. Uite cum arată mai de aproape

16 iunie 2017
in International

Recent a existat un incendiu uriaș în Henry’s Creek, Idaho Falls, acesta a distrus tot ce a întâlnit în cale până a ajuns la ferma lui Jeanette și a lui Bruce Empey. Aceștia, însă, se temeau de ce era mai rău, așa că au fugit cât de repede au putut de pe proprietate.

Iată ce a spus Jeanette: ,,Eu și soțul meu l-am luat pe băiat și am mers și am mers la fermă luni după ce am aflat că focul se îndrepta către ea. Au ajuns acolo și pompierii care i-au spus soțului meu că ar trebui să plece, totul era deja pierdut”.

Așa că familia s-a depărtat și a așteptat pe un deal, privind din depărtare infernul. S-au rugat să le fie cruțată ferma, dar apoi tot ce le mai rămăsese a fost să facă poze. După ce a făcut o anume poză, Bruce a observat ceva foarte ciudat la ea. Părea să fie o figură misterioasă care ieșea din flăcări, dar a crezut că i se pare și a uitat de ea.

Totuși, atunci când cei trei s-au întors în dimineața următoare, au descoperit că ferma lor era intactă. Bruce crede acum că acea figură fotografiată era de fapt un înger pe care îl numesc ,,Îngerul păzitor pompier”.

f1

f2

f3

Sursa: Boredombash

Urmatorul Articol

I s-a părut ciudat când a văzut că o găină nu s-a mișcat din cuibul ei timp de două săptămâni. A crezut că e cloșcă și a vrut să verifice ouăle, dar când a dat-o la o parte, a înghețat! Uite ce avea pasărea sub ea

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Câte calorii are şoriciul de porc? Reţetă delicioasă de şorici fiert în zeamă de varză

21

Orașul din România unde meteorologii anunță nu mai puțin de 20 de zile cu ninsoare, în luna decembrie

22

Rugăciunea Sfintei Cruci

21

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact