Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

EXISTĂ ȘI ASTFEL DE PARLAMENTARI

in Special

Obișnuiți cu aleșii noștri, care nu se gândesc decât la burțile lor, salutăm gestul unui parlamentar britanic, care a încercat să salveze viața unui polițist rănit în atentatul de la Londra.

Atentatul de la Londra a readus în actualitate problema terorismului, pericolul care ne paște la fiecare pas, nesiguranța în care trebuie să traiască cetățenii europeni. Fie că vorbim de Paris, Londra, Istanbul, Madrid sau Bruxelles, teroriștii au reușit să sădească teama în sufletele oamenilor, pentru că astfel de acte pot avea loc oricând, oriunde, la orice oră. Atacatorii acționează cu predilecție în zonele aglomerate, în jurul obiectivelor turistice, unde sunt prezenți mulți oameni, astfel încât impactul mesajului transmis să fie cât mai clar. Așa s-a întâmplat și ieri la Londra, unde atacul a avut loc într-o zonă intens circulată, chiar lângă clădirea Parlamentului Britanic, inima democrației engleze.

tobias

Conform ultimelor date, se vorbește despre 5 morți si peste 40 de răniți, după ce o mașină a intrat cu viteză în mijlocul pietonilor aflați pe podul Westminster. Organele de Poliție și trupele speciale engleze au reacționat rapid, atacatorul a fost împușcat, dar răul fusese deja făcut. În timp ce toată lumea alerga panicată, fiecare încercând să se salveze, un parlamentar britanic a sărit în ajutorul unui polițist rănit de atacator, încercând să-i acorde primul ajutor. Tobias Elwood, membru al Parlamentului Britanic, ministru specializat în problemele externe, nu s-a gândit la el în acele momente de derută generală, deși ar fi putut fugi alături de ceilalți. A văzut un polițist căzut, care se luptase cu atacatorul și fusese rănit de acesta, și a încercat să-i oprească sângerarea, după care i-a făcut respirație gură la gură, făcând tot pozibilul să-l țină în viață până la sosirea echipelor de salvare.

tobias-ellwood-blood-1490202426

Tobias Elwood, înainte de a intra în politică, fusese militar și era familiarizat cu acordarea primului ajutor în astfel de cazuri, astfel încât atunci când au sosit echipele de salvare, a putut oferi acestora informații clare despre felul în care a acționat pentru salvarea polițistului, precum și despre rănile pe care le avea ofițerul. Imaginile cu parlamentarul britanic, având mâinile și fruntea pătate de sânge, au emoționat multă lume, dovedind încă o dată că, înainte de orice funcție sau pregătire am avea, suntem în primul rând oameni. Tobias Elwood a acționat spontan, sărind în ajutorul unui semen care fusese grav rănit în timp ce încerca să oprească un terorist. Când a fost ales de oameni pentru a-i reprezenta în Parlament, Tobias Elwood promisese că îi va apăra pe cetățeni, iar la momentul atacului nu a fugit, încercând să-și salveze viața, ci a făcut exact ceea ce promisese în campania electorală.

untitled

În trecutul parlamentarului britanic a existat un alt episod legat de terorism, atunci când și-a pierdut fratele după un atentat care a avut loc în Bali, atac în urma căruia și-au pierdut viața peste 200 de oameni, printre care 27 de britanici. Poate și gândul la fratele său l-a făcut să acționeze atât de prompt, nu se știe ce resorturi se declanșează în interiorul unui om în astfel de momente. Dar indiferent care au fost motivele care l-au împins să sară în ajutorul unui semen rănit, gestul său rămâne un exemplu pentru noi toți. Spre deosebire de aleșii noștri, care nu se gândesc decât la ei și la cum să se imbogățească mai repede, un parlamentar britanic ne arată cum ar trebui să se poarte cei aleși în fruntea unei țări. Oare când vom vedea și pe meleagurile noastre astfel de exemple? Oare când vom putea spune că ne mândrim cu aleșii noștri?

Cristian Huluban

Urmatorul Articol

FOTOMODELUL era LA MARE și cineva i-a făcut O POZĂ în care apărea în COSTUM DE BAIE, dar imediat după ce i-au ARĂTAT-O, a început să URLE, SPUNEA că vrea ca POZA SĂ FIE DISTRUSĂ! Uite CE AVEA PE PICIOARE

CYBER3
Protecție maximă pentru telefonul tău
CYBER3.AI

Nu-l lăsa pe escroc să câștige.

SCAM, phishing, apeluri și mesaje false — oprite instant pe telefonul tău, cu baza de 2,507,489 de amenințări cunoscute.

INSTALEAZĂ GRATUIT
GRATUITFără contCYBER3 - Fabricat în România Google Play

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Rugăciunea puternică pe care e bine să o citești noaptea, între orele 00:00 și 03:00, când cerurile sunt deschise, iar rugăciunea ajunge direct la Dumnezeu! Să spui așa cu mare credință:

16

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

30

Proteză mobilă sau dinți ficși? Ce trebuie să știi înainte de a face o alegere

21
CYBER3.AI Security LLM · Autonomous Monitoring & Response - Global Scan & VAS - Senzor INLINE & EDR/XDR app - Protecție mobilă - Suveran UE - AI Act - NIS2 compliance
ROL PORTAL SERVICES Agentic companies — Autonomous AI defense Agents for every customer.
🧠 CYBER3.AI Security LLMCOPILOT AI de securitate, suveran 🛰️ CYBER3 Global ScanUNSTOPPABLE — descoperire autonomă + VAS 🛡️ SOC & VASsenzori INLINE FasterUp · EDR/XDR app 📱 CYBER3.APPMobile Protection
Termeni Confidențialitate Securitate Status © 2026 CYBER3.AI · ROL PORTAL SERVICES SRL · Sovereign EU cybersecurity
ROL.ro

© 1998-2026 ROL.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

CYBER3.AIProtecție maximă pentru telefonul tău.Verifică orice link, apel sau mesaj în peste 2.500.000 de amenințări cunoscute. GRATUIT, fără cont.INSTALEAZĂ GRATUIT
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2026 ROL.ro | Contact