Această tânără a ales să-și povestească pe Internet unul dintre cele mai mari hopuri pe care i l-a pus viața în cale pentru a le arăta oamenilor că, indiferent de situație, există speranță. Ajutorul poate veni de unde te aștepți mai puțin.
“Aveam 24 de ani, eram gravidă în trei luni și tocmai îmi pierdusem soțul. A murit într-un accident de mașină.
În aceeași zi am devenit și văduvă și mamă singură. Tocmai ce ne cumpărasem un apartament de două camere. Aranjasem camera copilului, cumpărasem pătuț. Acum trebuia să renunț la casa noastră, casa în care erau toate visele noastre. Nu îmi permiteam să plătesc ratele.
Urma să mă mut la părinții mei, în vechea mea cameră. Mi-era teamă pentru ce va urma.
Toată mobila pe care o cumpărasem pentru apartamentul nostru urma să stea pentru o vreme la prieteni, pentru ca apoi să meargă într-un depozit pe care urma să-l plătesc. Eram sigură că nu o să pot strânge bani pentru depozit și va trebui să o vând.
Toată lumea îmi spunea să nu țin doliu, că îmi va afecta copilul sau riscam să fac un avort spontan. Încercam să rămân calmă, dar nu era deloc ușor. Sunt o persoană introvertită și nu împărtășeam nimănui problemele mele. Sora mea nu o ducea nici ea prea bine.
Părinții mei de abia se descurcau de la o zi la alta. Dar, în luna ianuarie am primit, în căsuța poștală un plic cu bani. Nu știam de la cine sunt, dar m-au ajutat enorm. Am plătit depozitul în care țineam mobila pentru un an. Eram salvată!
Am fost așa fericită în ziua aceea. Am zâmbit toată ziua, lucru pe care nu îl mai făcusem de mult.
O săptămână mai târziu, m-am trezit cu șeful soțului meu la ușă. Nu știam ce voia. La înmormântare a fost prezent și și-a prezentat condoleanțele. Bani de la firma soțului nu aveam cum să primesc, deoarece soțul meu era proaspăt angajat și nu aveam dreptul la niciun fel de compensații.
Acest bărbat s-a așezat pe canapeaua din sufrageria părinților mei și a scos trei plicuri albe din buzunarul interior al costumului.
Într-un plic era ultimul salariul al soțului. În altul era un bonus pe care îl obținuse soțul meu cu o lună înainte să moară. În ultimul plic erau foarte, foarte mulți bani. Bărbatul m-a lămurit, firma a vrut să aibă grijă de noi, chiar dacă angajatul era nou.
Nu știam cum să îi mulțumesc. Ani mai târziu și tot îi sunt recunoascătoare.
După ce am născut am aflat că bebelușul meu avea probleme de sănătate. A avut nevoie de 13 operații și am stat cu el acasă până la vârsta de 3 ani, când am putut să-l dau la creșă și să îmi găsesc ceva de muncă. După ce am strâns ceva bani, am putut să ne mutăm în propriul nostru apartament,
Nu o să uit niciodată pe cei doi îngeri din luna ianuarie care mi-au schimbat viața.”
