Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

E oficial, se schimbă totul! Toți elevii trebuie să afle! Mai mulți ani de școală: câte clase obligatorii vor face

22 mai 2018
in International

E oficial, se schimbă totul! Toți elevii trebuie să afle! Mai mulți ani de școală: câte clase obligatorii vor face?

Senatorii au adoptat în ziua de luni propunerea legislativă potrivit căreia învățământul general obligatoriu se va extinde de la 11 clase la 15, cuprinzând ultimii doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi învăţământul liceal până în anul 2020, notează Agerpres. Proiectul a fost adoptat cu 76 de voturi „pentru”, o abţinere şi 27 de voturi „împotrivă”.

Proiectul, iniţiat de parlamentari UDMR şi PSD şi adoptat Camera Deputaţilor, are ca obiect de reglementare modificarea art. 16 din Legea Educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, „în sensul de a se stabili o nouă durată şi o nouă componenţă a învăţământului general obligatoriu, după cum urmează: învăţământul general obligatoriu este de 15 clase şi cuprinde ultimii doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul preşcolar şi învăţământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020”, potrivit a1.ro.

Un amendament admis prevede că învăţământul general obligatoriu cuprinde doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul liceal şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030.

Totodată, frecventarea învăţământului obligatoriu poate înceta la forma cu frecvenţă la 18 ani.

https://rol.ro/wp-content/uploads/2018/05/videoplayback-2-online-video-cutter.com_-3.mp4

Sursa: a1.ro

CITEȘTE ȘI:

Țara unde se poate trăi decent cu puțin peste 2.000 de lei. Este una dintre cele mai căutate destinații turistice din lume

17 iulie 2024

Scandal monstru! O femeie a condus 200 de kilometri pentru a-și prinde soțul cu amanta, ce s-a întâmplat când a dat nas în nas cu femeia cu care o înșela bărbatul e unic în lume! Video halucinant

9 ianuarie 2018

Carla’s Dreams a spus în sfârșit tot adevărul! „De ce solistul trupei își ascunde mereu chipul” a vorbit deschis pentru prima dată. Dezvăluirile i-au uimit pe fani! Îți imaginai așa ceva?!

22 mai 2018

A locuit într-un trib din jungla amazoniană pentru a vedea ce înseamnă să trăiești astfel. E halucinant ce a descoperit despre viața acelor băștinași. ”Umblă goi, mănâncă maimuțe, și ce-i mai rău…”

25 aprilie 2018

Iulia Vântur face ravagii în India! A fost pozată în timp ce făcea asta! Galeria foto care a făcut înconjurul lumii. Salman Khan a rămas mască

Programul Iuliei Vântur din India, acolo unde s-a mutat de ceva vreme, este cel puțin interesant. Deși a făcut carieră în România, românca a ales să se stabilească în India, țara iubitului ei, starul Salman Khan. Se pare că Iulia a făcut alegerea corectă, întrucât îi merge de minune în India.

Ce face frumoasa vedetă româncă acolo? Participă la diverse evenimente mondene, are filmări, prezentări de modă, ba mai și cântă, mai nou. Anul acesta Iulia a lansat un nou single care a fost primit, și el, cu brațele deschise și entuziasm din partea indienilor.

Totuși, în weekend, Iulia Vântur a avut un program mai mult decât interesant. Într-una dintre zile s-a relaxat la o piscină, sâmbătă, unde s-a simțit de minune. În cealaltă zi, duminica, Iulia Vântur și-a făcut apariția pe podiumul unei prezentări de modă speciale.

Iulia Vântur a defilat alături de o tânără, Sumana, care a fost atacată cu acid și care a luptat pentru viața ei.

„Sumana a fost un pic timidă să defileze pe podium, dar este una dintre cele mai curajoase femei pe care le cunosc. Şi extrem de frumoasă. Este supravieţuitoarea unui teribil atac cu acid şi a luptat pentru viaţa ei pentru a şi-o recăpăta. Acum are propria familie, un copil şi un vis frumos. Împreună cu alţi supravieţuitori ai atacului cu acid, a început să lucreze la acest proiect (n.r. pălării și accesorii pentru cap). Am fost onorată să defilez pentru ei, pentru a-i sensibiliza pe cei care trebuie să doneze piele pentru victimele atacului cu acid”, a precizat Iulia Vântur pe o rețea de socializare.

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Istoria țării noastre se schimbă! S-a aflat cel mai mare secret pe care România l-a ținut ascuns!

România riscă un șoc energetic major de la 1 iulie: Avertismentul lansat în Parlamentul European

05

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Reduceri salariale majore pentru angajații SRI și STS după alegeri. Norma de echipare, norma de hrană și sporul de risc – eliminate sau diminuate

03

Data la care urmează să fie livrate pensiile, alocațiile și indemnizațiile în luna iunie 2025. Cine primește 296 de lei

04
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici