Ne-am dorit atât de mult să facem parte din Europa civilizată, să fim membri ai marii familii europene. Am plătit un preț uriaș pentru aderare, și am sperat. Nu neapărat că vom ajunge la nivelul de trai al marilor puteri din Occident, dar măcar la o creștere a calității vieții de la noi. Am alergat către Europa cu brațele și sufletele deschise și constatăm, pe zi ce trece, că am fost tratați mereu ca niște rude sărace. De ce acceptăm acest statut?
În ultimele zile s-a vorbit despre diferite produse alimentare care au un standard de calitate diferit față de cele comercializate în țările din vestul Europei. Cu alte cuvinte, cele aduse spre vânzare la noi sunt de o calitate inferioară, pentru că nimănui nu-i pasă ce mănâncă românii, atâta timp cât ei cumpără și își cheltuie banii. În țările avansate există organisme care verifică produsele regulat, acolo drepturile omului sunt literă de lege, în timp ce la noi se vorbește despre drepturile omului doar când ni se amintește, din patru în patru ani, că avem dreptul și datoria de a vota.
S-a vorbit, în aceeași ordine de idei, și despre medicamentele necesare bolnavilor de cancer din România, care sunt scoase de la vânzare din farmaciile noastre, pentru a fi direcționate către Germania. Sănătatea unui german este mai importantă decât a unui român, nu? Pare-se că facem parte din marea familie europeană doar din punct de vedere geografic, pentru că dacă vorbim despre drepturile cetățenilor europeni, apar diferențe uriașe între noi și ei. Suntem percepuți doar ca o piață de desfacere a produselor lor, dar nu a celor mai bune, ci a celor care, în Vest, nu întrunesc standardele de calitate cerute. Suntem coșul de gunoi al Europei, suntem cobaii marilor puteri.
De ce ne bântuie încă acest spirit al vasalității, de ce suntem mereu dispuși să plecăm capul în fața marilor puteri și acceptăm acest rol de rudă săracă? De ce vin la noi alimente mai proaste calitativ, de ce bolnavii noștri sunt lăsați să moară, iar medicamentele refuzate lor salvează viețile celor din țările avansate? Pentru asta am avut nevoie de aderarea la Uniunea Europeană? Pentru asta ne-am zbătut atât de mult să facem parte din marea familie europeană? Cine poate da aceste răspunsuri? Cine poate face ceva pentru ca și noi, românii, să avem parte de aceleași drepturi ca și locuitorii Europei civilizate?
Sărăcia, nivelul de trai scăzut, sunt, categoric, realități pe care nu le putem ignora. Și, așa cum noi suntem conștienți de ele, la fel de lămuriți sunt și străinii. Ei știu că românii, atunci când privesc eticheta unui produs, se uită prima dată la preț, foarte puțini sunt cei care verifică și informațiile referitoare la calitatea acelui produs. Dar de aici până la a trimite, cu bună știință, spre vânzare alimente de calitate inferioară în estul Europei, pentru că în Vest nimeni nu le-ar cumpăra, este cale lungă.
S-au scurs ani buni de la aderarea în Uniunea Europeană, dar românii nu au ajuns la o creștere a nivelului de trai, salariile lor sunt printre cele mai mici din Europa, și nu pare deloc că am fi invitați la o masă a bogaților, așa cum unii dintre noi visam. De ce suntem considerați ultimii europeni, și când vom avea de gând să schimbăm această percepție? Cei care s-au săturat de acest statut și de nivelul de trai din România, au ales să plece, pentru a lucra pe salarii mai bune, pentru a cumpăra produse alimentare de calitate, pentru a asigura copiilor lor un trai decent. Asta să rămână singura soluție, să plecăm toți, în speranța unei vieți mai bune? Aici chiar nu se mai poate face nimic?
Cristian Huluban
