Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

De câteva zile simțea că are NASUL ÎNFUNDAT, deși nu avea alte simptome de răceală. Îngrijorat, a mers la MEDIC și, când a văzut ce îi scoate din nara stângă, i s-a făcut rău instant. “Chestia asta a fost în mine??”

17 ianuarie 2017
in International

Acest clip a fost filmatîn timpul unui consult al unui bărbat din Australia, arătând ce îi scoate doctorul din nas.

După câteva secunde, când vedem că obiectul respectiv, de fapt un vierme uriaș, nu se mai termină, clipul devine cu adevărat șocant.

În total, în cele 30 de secunde cât durează extracția, din nasul pacientului a fost scoasă o tenie (un vierme lat) de peste 1,5 metri lungime. Probabil că bărbatul va dormi cu nasul acoperit de acum încolo…

De obicei, teniile se transmit prin carnea de vită sau porc, crudă, sau gătită prea puțin, fiind mai des întâlnite în țările subdezvoltate. De obicei, se dezvoltă în intestinele oamenilor și e greu de explicat cum a apărut în nasul bărbatului…

Iată imaginile șocante. Atenție, pot avea un puternic impact emoțional:

Sursa

Urmatorul Articol

STARE de URGENȚĂ! Pană de curent masivă într-un oraș de o mare importanță! Tot orașul este BLOCAT

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Ajutor financiar în două tranșe pentru pensionari! Sumele sunt cuprinse între 600 și 1.000 de lei, în funcție de pensie

20

Avem imaginile bombă cu Lili Sandu! A pozat goală când era tânără, dar acum trecutul a ajuns-o din urmă! Iată care sunt pozele pe care le-ar vrea șterse

06

Cum alegi perdele, draperii și jaluzele pe comandă ca să schimbi complet atmosfera casei

23

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact