„De când eram mică și mă jucam cu păpuși visam să am o familie cu copii și să fiu o mamă și o soție exemplară. În timp ce alte fete visau să devină doctorițe, fotomodele sau să urmeze alte cariere, eu visam doar atât: să fiu mamă.
Nu știu de unde mi s-a tras dorința asta, dar atunci când l-am întâlnit pe viitorul meu șot am știut că alături de el voi împlini acel vis din copilărie.
Ne-am întâlnit în studenție și ne-am căsătorit la scurtă vreme. A fost dragoste la prima vedere, eram frumoasă și mi se părea că nimic din ceea ce mă înconjura nu avea cum să se schimbe. Decât în bine. Aveam un corp perfect. Cochetasem chiar, la un moment dat, cu ideea de a participa la un concurs de Miss, dar mi s-a părut prea frivolă idea și am renunțat.
Soțul meu este, de asemenea unul dintre cei mai frumoși bărbați pe care-i cunosc. Împreună făceam un cuplu de invidiat. Dacă ați vedea fotografiile de la nuntă ați crede că sunt retușate în photoshop, atât de frumoși eram. El încă mai este. După zec ani de căsnicie și nașterea unui copil eu sunt singura care nu se mai potrivește în acest tablou perfect.
Iar asta mă disperă.
În timpul sarcinii cu fiul nostru am luat 20 de kg în greutate. Nu știu de ce, pentru că nu am mâncat excesiv și în general nu sunt o persoană neglijentă. Dimpotrivă, după cum puteți să vă imaginați, pun preț pe cum arăt, pe corpul meu și pe sănătate. Totuși, asta s-a întâmplat fără să pot controla ceva. Am sperat că după naștere voi reveni la formele inițiale, măcar parțial, dar asta nu s-a întâmplat. Fiul nostru are acum opt ani, iar eu arăt ca bunica lui.
Sunt mai grasă cu zece kg, am fața buhăită, nasul mi s-a îngroșat, am făcut gușă, sânii îmi atârnă, burta și pulpele îmi sunt pline de celulită, iar de la spate arăt ca o femeie cu 20 de ani mai bătrână. Sunt un monstru care nu aduce deloc cu fata frumoasă cu care soțul meu s-a însurat. Și am numai 30 de ani.
Desigur că am încercat și diverse cure de slăbire, m-am stăduit să fac astfel încât să nu-mi mai fie mie rușine cu mine, atunci când mă uit în oglindă, dar nu neapărat kilogramele în plus sunt problema, ci aspectul general, modificările de aspect despre care vă spuneam nu mai pot fi reparate cu nicio cură de slăbire sau machiaj.
Soțul meu nu mi-a reproșat niciodată nimic, este un bărbat de calitate și chiar dacă vede și el lângă ce monstru a ajuns să trăiască nu a avut până acum comentarii critice la adresa mea. Nu e vorba că aș fi devenit șleampătă. Transformările mele nu țin de mine. Totuși, nu pot să nu mă gândesc că, bietul de el, se simte tras pe sfoară: s-a însurat cu una și a ajuns să fie legat de o caricatură.
Când merg cu copilul la școală văd mame de vârsta mea care sunt încă femei frumoase și apetisante. Când ies cu soțul meu în oraș și mă uit la imaginea noastră oglindită în vitrine îmi vine să intru în pământ. Nu ne mai potrivim de niciun fel. În locul lui mi-ar fi rușine să mă mai afișez cu mine. Mă simt de parcă asupra mea ar fi fost aruncat blestemul unei vrăjitoare și în secret aștept să mă trezesc din coșmarul ăsta.
Coșmar pe care, culmea, când eram copil îl credeam visul vieții mele.
N-aș vrea să înțelegeți că îmi pare rău că am făcut un copil. Dimpotrivă, aș mai face unul, atât de multă fericire mi-a adus fiul meu. Dincolo de aspectul ăsta fizic am o familie frumoasă, așa cum am visat: soțul meu îmi spune că mă iubește, fiul nostru e rațiunea noastră de a fi, dar atunci când mă privesc în oglindă mă gândesc la sinucidere. Corpul meu este singurul care nu se potrivește în acest tablou perfect. Și nu e nimic de făcut în legătură cu asta. Aștept momentul în care soțul meu îmi va spune, probabil, că a găsit pe altcineva, o femeie cel puțin normală, și își va reface viața.”
Sursa: eva.ro
