Daniel David atrage atenția că doar 11,4% dintre copiii sub 3 ani din România au acces la educație antepreșcolară, subliniind problemele legate de infrastructură, personal specializat și mentalitatea parentală învechită.
Daniel David: Educația începe de la zero ani. România are doar 11,4% dintre copiii sub trei ani în creșe
Daniel David, atrage atenția că doar 11,4% dintre copiii cu vârsta sub trei ani sunt cuprinși într-o formă de educație antepreșcolară în România — un procent alarmant, prezentat în cadrul lansării raportului OECD privind starea educației. Potrivit ministrului, acesta este unul dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană și reflectă nu doar lipsa infrastructurii necesare, ci și o cultură parentală care rămâne insuficient conectată la nevoile reale de dezvoltare timpurie a copilului.
„Este bine sau e rău? E rău”, a declarat Daniel David, subliniind că problema nu ține doar de numărul creșelor, ci și de felul în care societatea înțelege rolul esențial al educației în primii ani de viață.
Un sistem fragil, cu lipsă de personal, spații și viziune
Ministrul a enumerat o serie de vulnerabilități structurale care afectează accesul la educație timpurie: lipsa unei rețele naționale coerente de creșe, deficitul de personal specializat în lucrul cu copiii mici, dar și o guvernanță fragmentată, care nu permite dezvoltarea unitară a sistemului.
„Avem nevoie de mai multe creșe, dacă nu mai multe creșe atunci alte unități – ludodeci, centre etc. Dincolo de infrastructură, avem nevoie de un curriculum deștept, astfel încât treptat să începem să formăm elementele de bază care vor sta ca fundament pentru dezvoltarea unor competențe de diverse tipuri”, a declarat David.
Pe lângă spațiile fizice, ministrul a pledat pentru dezvoltarea unui curriculum adaptat specificului vârstei 0–3 ani. „E nevoie de un curriculum deștept, care să pună bazele pentru dezvoltarea unor competențe viitoare, nu doar să perpetueze practici formale și redundante”, a adăugat el.
Cultura parentală, între neîncredere și lipsă de sprijin
Un obstacol major identificat de autorități este reticența multor părinți de a-și încredința copiii unui sistem instituționalizat înainte de vârsta grădiniței. Ministrul a făcut referire la o mentalitate tradițională, în care copilul mic este considerat exclusiv responsabilitatea familiei, iar ideea de educație timpurie este adesea asociată cu abandonul afectiv sau cu lipsa de implicare parentală.
„În profilul nostru cultural, nu ne dădeam copiii repede la școală. Trebuie să pregătim familiile să facă educație bună. Dacă nu îi putem aduce pe toți în unități educaționale, până le vom crea, hai să ne asigurăm că facem aceste programe de training parental și faptul că prin tehnologie punem resurse educaționale pentru părinți dacă doresc să le folosească în educația părinților… Deci trebuie să mergem pe mai multe direcții pentru a corecta deficiențele la acest nive”, a afirmat Daniel David.
El a propus dezvoltarea unor platforme digitale cu conținut educațional pentru părinți, dar și încurajarea comunităților locale să sprijine inițiative de educație nonformală în primii ani de viață.
Documentul OECD prezentat luni confirmă că decalajele în dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială se instalează încă din primii ani de viață și se adâncesc în lipsa intervenției. Recomandările includ extinderea rețelei de servicii antepreșcolare, dezvoltarea formării personalului specializat și crearea unui cadru coerent de guvernanță care să integreze eforturile Ministerului Educației, ale autorităților locale și ale societății civile.
Educația timpurie, o urgență strategică
România se află într-un punct critic, marcat de scăderea accentuată a natalității și de adâncirea inegalităților educaționale, iar educația antepreșcolară nu mai poate fi tratată ca un beneficiu opțional destinat exclusiv părinților ocupați. În viziunea ministrului Educației, Daniel David, aceasta trebuie asumată ca o prioritate strategică, esențială pentru formarea unor generații capabile să învețe, să inoveze și să contribuie activ la viața socială și economică.
Fără intervenții rapide și coerente, riscurile sunt majore: România își poate compromite nu doar viitorul educațional, ci și șansa reală de modernizare, coeziune și echitate socială. Educația timpurie devine, în acest context, o investiție decisivă în capacitatea de adaptare și dezvoltare a viitoarelor generații.
