Munca grea, oboseala sunt surse de stres. Dumnezeu ne-a poruncit să ne câştigăm pâinea de zi cu zi întru sudoarea feţei (Facerea 3, 19), însă orice lucru trebuie făcut cu cap. Oboseala cronică ce are drept consecinţe continua iritare şi epuizare a forţelor psihice şi fizice poate influenţa foarte negativ relaţiile noastre cu cei apropiaţi. Atunci când lucrăm, trebuie să ne dozăm forţele, să nu muncim pe rupte, până când ne plesneşte inima, să nu ne înhămăm la toate deodată. De regulă, lucrul care a fost făcut rapid, însă cu foarte mari eforturi, nu este făcut bine.
Există o anecdotă cunoscută în acest sens. Cineva a fost întrebat: „Cum vă luptaţi cu oboseala, cum scăpaţi de încordare?”. Respectivul a răspuns: „Păi nici nu mă încordez”. Bineînţeles, am în vedere nu statul degeaba şi moleşeala, ci capacitatea de a ne doza asa cum trebuie forţele. Unul și acelaşi lucru poate fi făcut cu o încordare cumplită sau, dimpotrivă, cu uşurinţă, fară sforţări.
De pildă, în secolul nostru de continuă criză de timp a devenit o obişnuinţă să se întârzie întotdeauna şi peste tot. Ştiu din proprie experienţă: întârzierea (mai ales cronică) este o sursă de stres permanent. Câţi nervi, câte puteri psihice şi fizice ne putem cruţa dacă pur şi simplu vom respecta regula simplă de a repartiza timpul în aşa fel încât la muncă, la şcoală, la întâlnirile importante să ajungem nu în ultimul moment, ci cu o rezervă de 15-20 minute!
Nici în timpul lucrului continua grabă, agitaţie şi încordare nu sporesc productivitatea; dimpotrivă, munca cu pauze dese, dar scurte, ajută la evitarea suprasolicitării.
