Într-un apartament mic, bucătăria este pe măsură. Dacă în dormitor sau baie ai reușit să organizezi eficient spațiul, fără să sacrifici aspectul, amenajarea bucătăriei de dimensiuni reduse poate fi o provocare. Aici urmează să depozitezi o mulțime de obiecte: ustensile, veselă, aparate electrocasnice, diverse ingrediente și mirodenii. Mobilierul trebuie să fie cât mai încăpător, fără a bloca traseul dintre frigider, chiuvetă, blat de lucru, plită și cuptor De asemenea, și decorul are un rol important pentru o experiență plăcută într-o bucătărie mică.
Așadar, cum procedezi?
Ține cont de următoarele cinci recomandări și vei reuși să amenajezi bucătăria ideală:
1) Alege o schemă luminoasă de culori
Lumina naturală și pereții albi fac echipă bună într-o bucătărie mică, dând impresia unui spațiu mai mare. Sigur, poți alege și alte culori pentru pereți, nu doar nuanțe de alb, însă optează pentru tonuri deschise, care reflectă lumina în loc să o absoarbă.
În ce privește dulapurile, dacă albul ți se pare dificil de întreținut, orientează-te către gri perlă sau grej. Poți opta pentru dulapuri inferioare într-o culoare închisă, dacă le echilibrezi vizual prin dulapuri superioare într-o nuanță deschisă.
Este suficient să integrezi în decor accente dintr-o culoare intensă, cu impact puternic, pe backsplash, în accesoriile de mobilier sau în cele textile, pentru ca o schemă cromatică neutră să prindă viață.
2) Depozitează pe verticală
Folosește cât mai multe organizatoare pe verticală și suporturi care se agață de ușile dulapurilor, la interior, ca să profiți de tot spațiul disponibil.
Depozitează condimentele, uleiul, oțetul și sosurile în suporturi rotative înalte.
Dacă dispui de suficient spațiu în dreapta chiuvetei, așază aici un picurător cu două niveluri, pentru blat. Altfel, alege dintre cele mai bune scurgătoare de vase de la Concris unul pentru mobilier și încorporează-l în dulapul suspendat deasupra chiuvetei.
3) Optează pentru mobilier modular
Mobilierul modular oferă flexibilitate și posibilitatea de a configura bucătăria ideală. Poți combina corpuri de bază, superioare și inferioare, de lungimi și adâncimi adecvate spațiului disponibil. Mobila obținută se va potrivi atât de bine în bucătăria ta, încât va părea făcută pe comandă, dar costurile vor fi considerabil mai mici.
Într-o bucătărie mică, masa poate fi una extensibilă, care ocupă loc doar atunci când o folosești.
Altă opțiune este masa îngustă, tip bar, sub care pot intra două sau patru scaune, în funcție de lungime, pentru a elibera centrul unei bucătării tip vagon.
4) Păstrează un aspect aerisit
Înghesuiala poate face chiar și o bucătărie mare să arate neîncăpătoare, așa că imaginează-ți ce efect are într-o încăpere de dimensiuni mici.
Eliberează blaturile de lucru și masa de obiectele care își au locul în dulapuri și sertare.
Încearcă să speli vasele pe măsură ce se murdăresc și nu le lăsa să se adune în chiuvetă.
5) Păstrează în bucătărie strictul necesar
Regula aceasta este foarte simplă: dacă nu folosești un obiect din bucătărie, îl poți depozita în altă parte, îl poți dona sau vinde. De exemplu, poți depozita formele și accesoriile pentru deserturile de sezon în cutii în cămară sau pe balcon, dacă ai un astfel de spațiu. Dacă ai foarte multe căni, oale sau tăvi pe care nu le utilizezi niciodată, poți să le donezi. Dacă folosești blenderul doar periodic, îl poți depozita în cutia originală, în loc de blatul de lucru.
Culorile deschise, mobilierul modular, organizarea pe verticală și curățenia sunt esențiale pentru o amenajare ingenioasă într-o bucătărie mică, cu condiția să te rezumi la strictul necesar. Nu aglomera spațiul cu electrocasnice pe care crezi că le vei utiliza cândva sau cu seturi desperecheate de farfurii.
Amenajarea unei bucătării mici poate părea o provocare, dar dacă te inspiri din recomandările de mai sus, vei putea profita la maximum de spațiul disponibil și vei crea un mediu cald și primitor pentru gătit.