București și alte 15 județe se află astăzi sub cod roșu de caniculă. Sunt anunțate temperaturi de 41 de grade, cele înregistrate – nu cele resimțite, și nopți tropicale. Cum ne putem ajuta corpul să facă față cu bine acestor zile foarte calde? Hidratarea corectă este una dintre regulile de aur recomandate de medici. Ce înseamnă asta?
Una dintre cele mai importante recomandări în zilele caniculare este legată de consumul de apă: dacă într-o zi obișnuită un adult ar trebui să consume în jur de 2 litri de apă, pe caniculă necesarul de apă se dublează, pentru a compensa pierderile, explică, pentru HotNews, dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie și președintele Societății Naționale de Medicina Familiei.
„Atunci când este foarte cald, corpul nostru se află într-un proces greu de termoreglare. Ce putem face în primul rând pentru a ne ajuta corpul este să ne hidratăm – atât cu apă plată, cât și cu apă minerală”, spune, într-un dialog cu HotNews, și dr. Anca Hâncu, medic specialist în nutriție.
Apa minerală este de preferat
În perioada caniculei, medicul nutriționist recomandă consumul a 3 litri de apă pe zi. Chiar dacă și apa plată este mineralizată, apa minerală carbogazoasă are un conținut puțin mai mare de săruri minerale, arată dr. Anca Hâncu. Acestea ajută deoarece, prin transpirație, corpul pierde sodiu și minerale.
Și dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie, recomandă, pentru aceste zile, să consumăm 3-4 litri de lichide pe zi. Iar pentru cei care transpiră foarte mult la locul de muncă este recomandată apa minerală, spune medicul, într-un dialog cu HotNews.
Băuturile care conțin zahăr sau alcool deshidratează
Este bine de știut că orice băutură care conține alcool sau zahăr deshidratează, atenționează Lygia Alexandrescu.
„Atât zahărul, cât și alcoolul deshidratează. Senzația că berea hidratează sigur că a tot fost studiată, însă orice conține moleculă de alcool conduce, practic, la deshidratare”, explică Lygia Alexandrescu, consultant în nutriție sportivă, educație alimentară și comunicare nutrițională, într-un dialog cu HotNews.ro.
„Berea este o plăcere și este bucuria berii, trebuie băută cu grijă și numai ca adult sănătos, însă singurul lichid care hidratează este apa minerală, care conține minerale, atunci când este foarte cald”, spune nutriționistul.
Și recomandarea nutriționistei Anca Hâncu este „zero alcool pe aceste călduri”.
„Este o greșeală imensă să vrem să ne hidratăm cu bere, cu șprițuri sau cu alte băuturi – în general cu alcool. Noi trebuie să ne hidratăm cu apă și să înțelegem ce se întâmplă atunci când bem alcool: aducem o substanță care în corpul nostru se transformă în acetaldehidă, care trebuie detoxifiată în ficat. Asta în condițiile în care ficatul nostru este deja obosit, trebuie să facă față la toate procesele enzimatice, iar noi îi dăm încă o temă de făcut. Acest lucru înseamnă că alcoolul ne va obosi”, arată dr. Anca Hâncu.
Ceaiurile reci, o alternativă
Sunt recomandate în schimb băuturile care conțin multă apă – ceaiuri neîndulcite din plante, care ajută hidratarea, precum cele de fructe de pădure, de afine și de mentă, iar dacă adăugăm și puțin ghimbir în ceai, precum și lămâie, este cu atât mai bine, arată nutriționista Lygia Alexandrescu.
Nu sunt recomandate vara ceaiurile diuretice, care deshidratează, mai spune ea.
Ceaiurile se pot bea în această perioadă de la rece sau la temperatura camerei, dar nu fierbinți.
Laptele, ideal pentru copii atunci când este foarte cald afară
În ceea ce îi privește pe copii, laptele hidrtatează foarte bine – laptele conține sodiu în mod natural – iar copiii care beau lapte când transpiră, mai ales vara, când fac efort, se pot hidrata foarte bine.
„Și aș mai pune pe această listă de lichide care hidratează și chiar hrănesc lactatele fermentate – cele foarte lichide, precum chefirul, sana, laptele bătut. Așadar, nu iaurt mâncat cu furculița, ci lactatele fermentate, care au și probiotice și care ajută enorm rehidratarea și aduc și aminoacizi”, este sfatul Lygiei Alexandrescu.
Alimentele care ne hidratează
Hidratarea nu se masoară însă doar în numărul de pahare de apă. Dacă vom consuma, spre exemplu, o felie de pepene, o salată sau un ghiveci cu multe legume, ne vom hidrata și din ceea ce mâncăm, potrivit nutriționistei Anca Hâncu.
Alte alimente care ne hidratează foarte bine sunt iaurtul de băut, supele și ciorbele, legumele și fructele.
Cum știm că suntem suficient de hidratați?
Cum ne putem da seama dacă suntem hidratați suficient? Senzația de sete sau de sațietate nu sunt neapărat cel mai bun indicator, ci culoarea urinei, explică nutriționista Anca Hâncu: „Atunci când culoarea urinei noastre este galben pai, iar urina are un miros foarte puțin pronunțat, atunci înseamnă că noi suntem bine hidratați”, explică medicul.
O categorie specială o reprezintă persoanele vârstnice sau care iau anumite medicamente, cum ar fi medicamentele hipertensive. Medicul de familie Gindrovel Dumitra spune că acestea pot avea senzație de „sete tăiată”.
„E recomandat să consume apă și să nu se bazeze pe propriile simțuri: adică să nu aștepte neapărat să le fie sete, pentru că, la aceste persoane, senzația de sete este mult diminuată”, explică medicul.