Hocheiul pe gheață este unul dintre sporturile populare, iar National Hockey League (NHL) adună cei mai buni hocheiști din lume. Specialiștii de la NHL.com au făcut un top al acestora.
1. Connor McDavid, Edmonton Oilers
Salariu: 15 milioane de euro
McDavid este atât de bun, încât i-a luat lui Sidney Crosby titlul de „cel mai bun jucător din lume”. El a fost cel mai bun marcator din ultimele două sezoane în NHL și a fost votat drept „cel mai extraordinar” hocheist. Nu numai că este foarte rapid, dar are și tehnică în regim de viteză. Partea înspăimântătoare pentru rivali: are numai 21 de ani, deci timp berechet să se perfecționeze. În sezonul 2016-2017 a câștigat 100 de puncte de unul singur (30 de goluri și 70 de assisturi), iar în sezonul 2018-2019 a adus echipei sale 108 puncte (41 de goluri și 67 de pase decisive). În acest sezon vrea să aducă și mai multe puncte!
2. Sidney Crosby, Pittsburgh Penguins
Salariu: 10 milioane de euro
Crosby a câștigat până acum cam tot ce era de câștigat. De mai multe ori. Ar fi putut avea chiar mai multe rezultate bune dacă nu erau accidentările. După o perioadă de povestit nepoților, între 2012 și 2017, în care a luat multe distincții individuale în timp ce Penguins a câștigat de două ori Cupa Stanley, iar Canada a cucerit Cupa Mondială, în acest sezon are cifre sub media obișnuită. Mai are, însă, multe meciuri la dispoziție pentru a demonstra de ce este în stare. La 31 de ani, pare mai determinat ca niciodată.
3. Alex Ovechkin, Washington Capitals
Salariu: 10 milioane de euro
În sfârșit, Ovechkin a câștigat Cupa Stanley anul trecut. În sfârșit, se simte apreciat pentru ceea ce este: cel mai prolific marcator din generația sa și „inima” celor de la Capitals. De la venirea în NHL, în sezonul 2005-2006, rusul a marcat 607 goluri (nimeni nu are mai mult de 411 reușite). Altfel spus, a înscris 0.61 goluri pe meci. Este al șaselea din istoria NHL la acest capitol și de departe cel mai bun din perioada contemporană. Toată lumea știe care este execuția lui favorită, dar portarii au mari probleme în a-l opri.
4. Drew Doughty, D, Los Angeles Kings
Salariu: 7,65 milioane de euro
Doughty a câștigat Trofeul Norris pentru cel mai bun apărător din NHL în 2016 și a fost finalist de patru ori (de trei ori în ultimii patru ani). Specialiștii consideră că este cel mai complet apărător din NHL și vine după un sezon în care a reușit 60 de puncte (10 goluri, 50 de pase decisive).
5. Evgeni Malkin, F, Pittsburgh Penguins
Salariu: 9,5 milioane de euro
I-a ajutat pe Penguins sezonul trecut, contribuind la marcarea a 98 de puncte. A înscris 42 de goluri. Este un superstar al echipei, care nu se bucură mereu de aprecierea pe care ar trebui să o aibă. Cu o medie de 1.186 de puncte pe meci, Malkin este al doilea după Crosby (1.292 de puncte pe meci), iar în clasamentul all-time din NHL se află pe locul al 13-lea. A câștigat Trofeul Art Ross pentru golurile marcate, Trofeul Hart pentru cel mai valoros jucător din NHL și Trofeul Conn Smythe ca MVP al Play-off-ului Cupei Stanley.
Așa cum se poate observa, cei mai buni jucători din National Hockey League au salarii comparabile cu ale fotbaliștilor de top din Europa. Este de înțeles și interesul crescut pentru competiție și al iubitorilor de sport din afara continentului nord-american. Implicit, casele de pariuri au în oferte meciuri de hochei pe gheață. Are și Unibet aplicație prin care se poate paria pe NHL de oriunde, oricând pariorul află un pont care pare a fi câștigător.