Un bărbat din Iași, Petrică Manolachi, a stat închis 3 ani și patru luni, pentru o faptă pe care nu a comis-o. După 15 ani de luptă cu sistemul, a fost achitat. Această decizie poate fi socotită o victorie asupra nedreptății, dar cine îi dă inapoi omului anii grei pierduți în închisoare?
Rolul justiției este să facă dreptate, teoretic vorbind. Dar au existat atâtea cazuri în care au fost trimiși în spatele gratiilor oameni nevinovați, împotriva cărora nu existau dovezi clare, în timp ce în cazul unor indivizi evident vinovați procesele erau tărăgănate. Bărbatul din Iași, știindu-se nevinovat, a mers până la CEDO (Curtea Europeana pentru Drepturile Omului), organism care, spre deosebire de judecătorii de la noi, i-a dat dreptate și a obligat justiția română să revină asupra deciziei. Dar câți oameni simpli, fără resurse materiale, s-au resemnat cu sentințele primite, și-au acceptat soarta și nu au mai avut puterea să lupte pentru a-și dovedi nevinovăția?
Oare judecătorii de la CEDO sunt mai bine pregătiți decât cei din România? Sau pentru judecătorii europeni noțiunea de dreptate este mai clar definită? Pentru că ei nu se joacă cu viețile oamenilor așa cum se intâmplă la noi. Câte cazuri de incompetență din justiția română au fost corectate de cei de la CEDO? În locul unor procese transparente, în care fiecare suspect să aibă parte de o judecată dreaptă, avem de-a face cu un exces de putere evident, în care procurorii pot aduce orice acuzații doresc, de multe ori fără dovezi clare, în timp ce sentințele se dau pe bandă rulantă. Acest mod de operare este evident mai ales în cazul oamenilor simpli, pentru că atunci când este vorba de oameni cu bani sau politiceni, putem sesiza că procesele acestora se pot amâna la nesfârșit, obținându-se termene după termene, fără nicio preoblemă.
Cine va plăti daunele morale care i se cuvin bărbatului din Iași? Credeți cumva că procurorii sau judecătorii vor plăti vreodată pentru aceasta mare nedreptate? Ca să înțelegeți cum merg treburile la noi, cei care i-au schimbat destinul acestui om au fost promovați între timp, judecătoarea care a dat sentința în acest caz este acum șefa Secției Penale la Curtea de Apel Iași. Cât despre amenda primită de statul român, ea va fi suportată, bineînțeles, de către noi, contribuabilii de nădejde, care plătim taxe și impozite fără să crâcnim. O altă problemă care se ridică este cea legată de apariția unei legi a răspunderii magistaților, a cărei aprobare pare că întârzie intenționat. Așa cum fiecare dintre noi răspunde pentru ceea ce face la locul său de muncă, este normal ca acestă regulă să fie aplicată și în cazul celor din justiție, ale căror eventuale erori sunt mult mai grave, pentru că pot distruge viețile oamenilor.
Am văzut de multe ori cum se împarte dreptatea în România. Indivizi învinuiți pentru tentativă de crimă umblă nestingheriți pe străzi, pentru că judecătorul a stabilit că nu reprezintă un pericol pentru societate. Exemplele sunt foarte multe, de la violatori până la criminali care, deşi sunt cercetaţi pentru fapte grave, sunt judecaţi în libertate, beneficiind de clemenţa justiţiei. În același timp, un om care a susținut pe tot parcursul anchetei că este nevinovat, un om împotriva căruia nu existau dovezi clare, este condamnat fără a avea parte de un proces corect. Oricâte circumstanțe am dori să acordăm celor care impart dreptatea, este clar că ideea de justiție nu este aplicată la fel în toate cazurile.
Ieșeanul Petrică Manolachi a făcut degeaba 3 ani și patru luni de închisoare, aceasta este concluzia judecătorilor europeni de la CEDO, care au stabilit că nu au existat dovezi clare pentru care acesta să fie considerat vinovat. Polițiștii și procurorii care l-au anchetat, și care au comis abuzuri în timpul procesului său, au ajuns în funcții importante în aparatul de justiție, pentru că ”așa-i în tenis”. Mă întreb…ce înseamnă oare, pentru magistații care au dat sentința în cazul lui Petrică Manolachi, ideea de justiție?
Cristian Huluban
