Ministrul Economiei, Claudiu Nasui, precizează că eliminarea pensiilor speciale continuă să rămână o prioritate a actualului guvern. Cheltuielile cu toate pensiile date prin legi speciale au crescut cu 60%, un procent semnificativ, afirmă Ministrul Economiei într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Economiei menționează prin intermediul postării de pe contul său de Facebook că în 2016-2020, cheltuielile cu toate pensiile date prin legi speciale au crescut cu 60%. Conform Ministrului Economiei, în acest moment unele pensii ajung și până la valoarea de 16.000 de euro pe lună.
“În perioada 2016-2020, cheltuielile cu toate pensiile date prin legi speciale au crescut cu 60%. Un procent semnificativ. Pensiile ajung la niveluri exorbitante, de invidiat chiar și pentru cetățeni ai celor mai bogate țări de pe glob: 78.000 de lei pe lună, adică 16.000 de euro pe lună. Nu am nicio problemă cu pensiile mari. Dacă cineva ajunge la acea sumă pentru că a economisit bani toată viața. I-a plasat în fonduri de pensii care i-au dat randament, și după o vârstă decide să trăiască din acei bani. Bravo lui. Chiar ar fi o poveste de succes pe care ar trebui să o lăudăm. Dar aici nu e vorba de nicio poveste de succes. Pensia în cauză vine din banii pe care statul ni-i ia nouă. Adică din banii noștri de taxe și impozite. Singura poveste de spus acolo este cea a unor privilegii date de stat celor mai influenți politic”, a scris Claudiu Nasui, pe pagina sa de Facebook.
În același timp cu eliminearea pensiilor speciale, trebuie redusă impozitarea în cazul salariilor mici, mai spune ministrul Economiei.
„În același timp, taxarea muncii în România pe salariile mici este cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană. Și deloc întâmplător tot la noi este și sărăcia în muncă cea mai mare. Adică cei care, deși au loc de muncă și muncesc, tot în sărăcie se regăsesc. Toate acestea nu sunt inevitabile. Putem să găsim bani și pentru reducerea impozitării muncii pe cele mai mici salarii și să scoatem milioane de români din sărăcie”, a mai adăugat Nasui.