Dacă un dinte care se clatină este ceva obișnuit pentru un copil, la adulți, dinții mobili vor fi mereu un motiv de îngrijorare. Dinții care se clatină apar atunci când aceștia își pierd „fundația” și se desprind lent de gingii și de os. În acest caz, cea mai ușoară atingere poate determina mișcarea dintelui, iar procesul de masticație, de cele mai multe ori, nu face altceva decât să înrăutățească situația.
Dacă ați remarcat deja că aveți un astfel de dinte care se clatină, probabil mai prezentați și alte simptome. Acestea ar putea fi:
1. sângerarea gingiilor
2. gingii inflamate
3. gingii roșii
4. gingii care s-au retras
Așadar, dacă aveți și aceste simptome, care ar putea fi chiar cauza mobilității excesive a dinților dumneavoastră și un bun indicator al instalării bolii de bază, este foarte important, ca primul pas, să discutați cu medicul dumneavoastră despre acest lucru. Pentru că numai după stabilirea cu exactitate a cauzei, medicul stomatolog vă va putea prescrie un tratament adecvat.
Care ar fi cauzele unui dinte care se clatină la un adult?
Un dinte mobil la vârsta adultă nu apare din senin. Puteți observa inițial o ușoară clătinare în timpul periajului ori cu ocazia unui consult stomatologic de rutină, când medicul poate detecta o astfel de problemă. În unele situații, cauza este boala parodontală avansată, care apare atunci când o infecție bacteriană v-a atacat deja gingiile, țesuturile și oasele din jur.
Cum se ajunge aici? Boala parodontală este rezultatul unei igiene dentare precare. Dacă nu vă spălați pe dinți în mod regulat, ideal după fiecare masă ori măcar de două ori pe zi, tartrul se poate acumula în spațiul de sub gingiile dumneavoastră. Dar nu vă speriați, pentru că boala este tratabilă. Dacă este detectată din vreme, este foarte posibil să puteți trata infecția, deci să opriți inflamația și să restabiliți sănătatea dinților. Însă, dacă este netratată, boala parodontală poate progresa și poate duce la deteriorarea oaselor. Astfel, dinții nu vor mai beneficia de suportul de care au nevoie și vor începe să se clatine, apoi vor cădea. Primele semne ale bolii gingivale, stadiul incipient de boală parodontală, sunt tocmai simptomele indicate mai sus – gingiile care sângerează, sunt inflamate, dureroase sau roșii.
Medicul dumneavoastră poate diagnostica boala gingivală urmărind acumularea de tartru și folosind o sondă dentară pentru a măsura adâncimea „buzunarului” format între gingii și dinți. Inflamarea continuă a gingiilor provoacă parodontită, determinând umplerea acestor „buzunare” cu placă, tartru și bacterii. În timp, buzunarele devin mai adânci, umplându-se cu și mai multe bacterii. Netratate, aceste infecții profunde vor provoca o pierdere de țesut moale și osos și, în final, vă veți pierde unul sau mai mulți dinți. Adâncimea normală a spațiului dintre gingii și dinți este cuprinsă între unu și trei milimetri, potrivit Clinicii Mayo. Dacă adâncimea este mai mare, acest lucru ar putea indica instalarea afecțiunii, iar medicul dumneavoastră dentist vă va sfătui să faceți și radiografii dentare pentru a verifica dacă există și pierdere de țesut osos, deci pentru a stabili cu exactitate stadiul de boală parodontală.
Alte cauze ale unui dinte care se clatină la un adult
Scrâșnirea dinților. Măcinarea inconștientă sau încleștarea dinților, cunoscută sub denumirea de Bruxism, vă poate deteriora în cele din urmă dinții și poate provoca alte complicații, cum ar fi dureri de cap și dureri faciale. Partea proastă e că acest obicei se manifestă, de cele mai multe ori, în timpul somnului, când pacientul nu are posibilitatea să-și controleze mișcările și boala devine mai accentuată în situațiile stresante sau în momentele cu încărcătură emoțională deosebită. Soluția va veni, și de această dată, tot de la medicul dumneavoastră stomatolog, care vă va putea confecționa o GUTIERĂ, asemănătoare celor folosite de pugiliști, care vă va proteja dantura de traume ulterioare.
Leziuni. O vătămare a gurii poate duce, de asemenea, la un dinte care se clatină. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă ați căzut, v-ați bătut, v-ați accidentat jucând sport sau v-ați rănit în gură din cauza unor obiceiuri proaste, cum ar fi, de pildă, desfacerea sticlelor cu dinții.
Despre prevenție
Din păcate, un dinte care se clatină din pricina unei traume (apărută de cele mai multe ori în jocurile sportive) e o situație care nu poate fi prevenită, dar o igienă orală riguroasă poate împiedica apariția dinților care se clatină din pricina bolii parodontale. Aceasta implică spălarea dinților de cel puțin două sau trei ori pe zi și programarea unui periaj profesional o dată la șase luni. Dacă remarcați modificări, cum ar fi respirația urât mirositoare, gingii dureroase sau sângerânde, discutați cu medicul stomatolog pentru a stabili un plan de tratament.
Cum se tratează dinții mobili la adulți
Tratamentul începe odată ce medicul dumneavoastră a identificat cauza apariției acestei probleme. Dacă aveți o boală parodontală, veți avea nevoie de proceduri speciale de curățare dentară, detartraj și planarea rădăcinii, pentru a îndepărta placa întărită care s-a acumulat sub dinți și gingii. Detartrajul elimină tartrul și bacteriile, în timp ce planarea rădăcinii netezește suprafața rădăcinii și ajută gingiile să se atașeze de dinte. De asemenea, puteti primi și antibiotice pentru eliminarea oricărei infecții, daca medicul considera necesar.
În cazuri de slăbiciune severă, medicul vă poate sugera îndepărtarea dintelui și înlocuirea acestuia cu un implant dentar sau cu o punte. Însă, deși în majoritatea clinicilor stomatologice pacienții sunt sfătuiți să facă extracții și apoi implant dentar atunci când au dinți mobili, noua tendință în stomatologie este de a încuraja păstrarea dinților naturali. Mobilitatea dentară poate fi rezolvată și prin tehnici non-invazive care îmbină metodele stomatologice clasice cu cele noi, digitale.
Astfel, după diagnosticarea și identificarea stadiului bolii parodontale, dinții vor fi tratati cu LASER. De ce cu LASER? Pentru că actiunea meticuloasă oferită de un LASER de ultimă generație va crește șansele de regenerare a țesutului care susține dinții care se clatină. Cu LASER-ul, țesuturile infectate vor fi înlăturate, iar eventualele „buzunare” formate între dinți și gingii vor fi închise. Apoi se va trece la stimularea regenerării naturale a osului, cu un program special de biostimulare LASER, pentru a atrage în zonele bolnave cât mai multe celule regeneratoare de care organismul dispune din plin. Astfel, osul va începe să se regenereze, gingiile vor adera din nou la dinte, întărindu-i stabilitatea.
Uneori însă toate acestea nu sunt de ajuns și, în funcție de severitatea bolii parodontale, este posibil să fiți candidat la o intervenție chirurgicală. Atunci puteți apela la „chirurgia cu lambou”, când medicul va face incizii în gingii și va trage țesutul gingiilor pentru a efectua o procedură de detartraj si planare a rădăcinilor. După executarea aceste proceduri, care împiedică practic pierderea dinților, restul gingiei va fi reatașat. A doua opțiune ar fi „adiția osoasă”, cand se folosesc materiale special destinate reconstrucției osoase, pentru a repara osul bolnav din gură. Altă metodă ar fi când dentistul va folosi o imobilizare, adică o bucată de fibra se sticla pentru a lega doi sau mai multi dinți vecini, oferindu-i astfel dintelui șubred un sprijin suplimentar și împiedicându-l să se mai miște.
Reglarea mușcăturii e și ea o procedură de luat în calcul pentru că prin ea se remodelează suprafața mușcăturii dintelui prin eliminarea unor cantități mici de smalț. Astfel se reduce presiunea asupra dintelui, permițându-i să se vindece. Procedeul e recomandat mai ales pentru dinții care se clatină din pricina Bruxismului. Și tot pentru Bruxism (scrâșnirea dinților) se mai recomandă purtarea pe timpul nopții a unei gutiere, care creează o barieră de protecție între dinții superiori și inferiori, împiedicându-i să se deterioreze reciproc prin frecare.