După ce s-au calificat la Euro 2024 de pe primul loc dintr-o grupă cu Elveția, Israel, Belarus, Kosovo, și Andorra, elevii lui Edi Iordănescu au prins o urnă favorabilă pentru extragerea grupelor din data de 2 decembrie. România va înfrunta așadar în faza grupelor Euro 2024 pe Belgia, Slovacia, și câștigătoarea play-off-ului B (Israel, Bosnia, sau Ucraina). Chiar dacă locul 1 în această grupă are o favorită clară, lupta pentru locul al doilea în grupă se anunță foarte interesantă.
Fie că este vorba de case pariuri online sau jurnaliști de specialitate, majoritatea văd România ușor favorită la calificarea din grupă de pe al doilea loc. La momentul redactării, casele de pariuri dau, în medie, o cotă de 8.00 României să termine grupa pe locul al doilea, la diferență mică de Slovacia și câștigătoarea play-off-ului B.
Jurnaliștii de la Goal.com au pus România chiar locul 9 în topul favoritelor la câștigarea Euro 2024! Acest lucru nu înseamnă că naționala țării noastre este a noua cea mai bună echipă din Europa, dar mai degrabă că pentru jurnaliștii publicației, are șanse foarte bune la calificarea din grupe, pe când echipe precum Italia, Germania, sau Croația – echipe cotate în general mult mai bine decât România, au grupe foarte dificile.
Putem fi chiar atât de siguri pe calificarea din grupe la Euro 2024? Să vedem la ce puncte putem spera:
Belgia
“Diavolii roșii” pornesc ca favoriți clari la câștigarea grupei și cu o șansă destul de bună și la calificarea în etapele superioare ale competiției. Naționala de fotbal a Belgiei se află într-un schimb de generații conduși de antrenorul nou Domenico Tedesco. Generația de Aur încă are două superstaruri în primul lot (Kevin De Bruyne și Lukaku) care contribuie serios la șansele Belgiei împotriva oricărei echipe din lume. Lukaku în special pare să-și fi regăsit forma, cu 14 goluri înscrise în calificări.
Slovacia
Slovacia a terminat campania calificărilor cu statistici foarte similare cu România – 22 de puncte (exact la fel), 7 victorii, 1 egal, și două înfrângeri (în fața Portugaliei), într-o grupă cu dificultate asemănătoare. Mulți se grăbesc să dea șanse mai bune de calificare României, dar nu iau în considerare că Slovacia are destui fotbaliști care joacă la cel mai înalt nivel în Europa, de exemplu Hamšík, Škriniar, sau Lobotka, mai valoroși decât oricare tricolor.
Câștigătoarea play-off-ului B
Echipa cea mai periculoasă din acest play-off este foarte probabil Ucraina. Italienii s-au calificat la limită și în urma unei controverse mari în meciul cu Ucraina. Am fi putut vorbi la fel de bine despre ”Squadra Azzurra” la acest capitol, și să nu uităm că în aceeași grupă cu Italia și Ucraina au fost Anglia, Macedonia de Nord, și Malta. Ucraina este o altă echipă cu jucători foarte valoroși în lot, și nu ar fi garantat că România ar obține un rezultat favorabil în această confruntare.
România
Avem așadar șanse să ieșim din grupe? Foarte probabil că da, în special dacă defensiva este la fel de redutabilă cum a fost în calificări. Totuși, e greu de crezut că România este cu adevărat favorită pentru al doilea loc în grupă. Oricare ar fi deznodământul pentru naționala României la Euro 2024, calificarea este deja un pas înainte după 8 ani de absență de la un campionat european.